Expres

BRAȘOV. Angajaţii din cadrul Primăriei, nemulţumiţi că nu se aplică principiul „la muncă egală, salariu egal”

 

Salariaţii din cadrul Primăriei Braşov sunt nemulţumiţi că nu se aplică principiul „la muncă egală, salariu egal” şi că noul proiect de lege nu va elimina discrepanţele în rândul funcţionarilor, potrivit liderului Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Braşov, Bianca Calinschi.

„Chiar dacă vorbim de acelaşi post, un inspector la Primăria Braşov are un salariu mai mic decât unul de la Consiliul Judeţean, chiar dacă munceşte cel puţin la fel de mult”, a exemplificat sursa citată.

„Anul trecut, înaintea alegerilor parlamentare, la Filiala Braşov confederaţiei sindicale Cartel ALFA a fost organizată o întâlnire între reprezentanţii celor două mari partide cu şanse de a câştiga alegerile şi sindicalişti, inclusiv din mediul privat. Atunci, noi am prezentat toate problemele legate de proiectul legii salarizării, nu s-a dat dreptate, dar atât, pentru că în elaborarea acestui act normativ, nu s-au luat în considerare punctele de vedere şi propunerile sindicatelor”, a declarat liderul de sindicat.

Calinschi a precizat că, la nivelul administraţiilor publice, au apărut discuţii şi în ceea ce priveşte aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale a României, din luna decembrie a anului trecut, care prevedea ca în salariu de încadrare să fie incluse toate sporurile.

„Decizia privind aplicarea acestei decizii a fost lăsată la latitudinea ordonatorilor principali de credite. Unele primării au pus în aplicare decizia, Curţii Constituţionale, altele nu. La noi, primarul a solicitat o analiză în acest sens, dar persoanele care trebuia să se ocupe de această situaţie au spus că aşteaptă o hotărâre a instanţei, pentru a pune în aplicare decizia CCR”, a explicat liderul sindical din Primăria Braşov.
De altfel, nici în Consiliul Judeţean Braşov nu a fost aplicată decizia CCR.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a transmis către toate sindicatele din teritoriu o adresă prin care solicită părerea funcţionarilor din administraţia publică privind acţiunile viitoare, fiind luată în calcul chiar şi declanşarea unei greve generale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button