Expres

BRAȘOV. Angajări din sursă externă la ISU Brașov

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov organizează concurs prin încadrare directă, din sursă externă, pentru ocuparea postului vacant de ofiţer specialist I în cadrul Serviciului Logistic – Compartimentul Patrimoniu Imobiliar, specialitatea militară construcţii/pompieri, respectiv ofiţer specialist I – consilier juridic, specialitatea „Drept”.

Cererile de înscriere la concurs (adresate inspectorului şef) în care se vor menţiona funcţia şi structura pentru care candidează, copia actului de identitate şi declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare, declaraţia pe propria răspundere din care să reiasă dacă, în ultimele 6 luni, au fost evaluaţi psihologic și consimțământul candidatului pentru eliberarea extrasului de pe cazierul judiciar vor fi depuse personal, de către candidat, la Serviciul Resurse Umane din cadrul ISU Brașov (municipiul Braşov, str. Mihai Viteazu, nr. 11), în perioada 03 – 10.01.2018 (data înregistrării), între orele 08.00 – 16.00.

Dosarele de recrutare, în volum complet, vor fi depuse personal, tot la Serviciul Resurse Umane, în perioada 03 – 26.01.2018, între orele 08.00 – 16.00, conform purtătorului de cuvânt al instituției, cpt. Ciprian Sfreja.

Alte informaţii cu privire la conditiile pe care trebuie să le indeplinească candidaţii si graficul desfăşurării probelor de concurs se găsesc pe site-ul instuţiei, www.isujbv.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare