Expres

BRAȘOV. Amenzi pentru etichetare incompletă și depozitare necorespunzătoare

 

În cursul lunii trecute, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au desfășurat 8.568 de controale în unităţile din industria agroalimentară.

Astfel, la Brașov s-au aplicat sancțiuni însumând 5.000 de lei, pentru etichetare incompletă și depozitare necorespunzătoare, potrivit bilanțului făcut public astăzi de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
La nivel național au fost date 86 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 208.000 lei.

Verificările au vizat unități de fabricare a produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar și a celor de depozitare a produselor alimentare, a seminţelor, legumelor și fructelor.
S-a avut în vedere calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislație şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.

De asemenea, s-au prelevat probe, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi a substanţelor interzise precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button