Expres

BRAȘOV. Amenzi în industria alimentară, pentru igienă precară

 

Inspectorii sanitar-veterinari din județul Brașov au aplicat sancțiuni de 16.400 de lei, în cursul lunii august, pentru igienă precară și depozitare necorespunzătoare, potrivit unui comunicat remis de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

La nivel național, au fost desfășurate 7.347 de controale în unitățile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare și alcoolice, dar și a celor de depozitare a produselor alimentare, a semințelor, legumelor și fructelor.

„Controalele au vizat aspecte privind calitatea spațiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea și depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislație și a informațiilor privind sistemul HACCP, condițiile de igienă și de funcționare a unităților. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost acordate 127 de amenzi contravenționale în valoare totală de 219.800 lei”, se explică în comunicatul ANSVSA.

În cadrul controalelor în unitățile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor și Programului de supraveghere și control, urmărindu-se prezența și încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanților, aditivilor și substanțelor interzise precum și teste de sanitație necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button