Expres

BRAŞOV. Amenzi de peste 35.000 de lei în urma acţiunii TRUCK & BUS

 

În această săptămână, Poliția Română desfășoară acțiunea TRUCK & BUS pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL.

Activităţile de control se desfăşoară simultan în toate statele membre ale UE, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), pentru prevenire a accidentelor rutiere grave.

Astfel, în perioada 13 – 16 februarie, echipaje ale poliției rutiere și ordine publică din cadrul IJP Brașov au acționat pe principalele sectoare de drum din județ constatând un număr de 192 de sanțiuni contravenționale, dintre care 66 pentru nereguli la regimul trasportului public de persoane iar 126 pentru nereguli la regimul transportului de mărfuri, în valoare totală de peste 36.500 de lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 11 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și 11 certificate de înmatriculare.

„În 15 februarie, pe B-dul Gării, din municipiul Brașov, a fost oprit pentru control un bărbat cu vârsta de 42 de ani, ce conducea un autobuz aparținând unei societăți comerciale, fără pasageri, înspre Gara Brașov. La testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest valoarea indicată a fost de 0.13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul pentru 90 de zile”, a exemplificat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu.

De asemenea, în cursul aceleiași zile, un alt bărbat, de 51 de ani, ce conducea un microbuz aparținând unei societăți comerciale, cu capacitatea de 20 de locuri, fără călători, a fost oprit pe B-dul Gării iar la testarea cu aparatul etilotest valoarea indicată a fost de 0.14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au dispus măsura reținerii persmisului de conducere pentru 90 de zile și sancționarea contravențională a bărbatului. 

Precizăm că în perioada 13 – 19 februarie, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

În cadrul acțiunii sunt verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Activitatea vizează depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, prevenirea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, purtarea centurii de siguranţă, respectarea perioadelor de conducere şi de odihnă, a dimensiunilor de masă şi gabarit, deţinerea certificatului de competenţă profesională şi a documentelor de transport, a inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button