BRAȘOV. Amenzi de 11.200 de lei, la un adăpost de câini din Prejmer
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul pentru Protecția Animalelor, în colaborare cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, au desfășurat, ieri, o acțiune de control la un adăpost de animale situat în localitatea Prejmer, județul Brașov.
„Cu ocazia activătăților desfășurate au fost identificate 2 exemplare canine care nu erau înregistrate la Asociația Chinologică Română și 5 exemplare canine, de rasă comună, care nu erau identificate prin microcipare.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.200 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, O.U.G nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, precum și ale H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.