Expres

BRAȘOV. Amendă pentru că o fetiță arsă de vie din 1990 nu și-a făcut buletin

 

Un dosar de declarare judecătorească a morții, soluționat de Tribunalul Brașov, a arătat că o fetiță de un an, arsă de vie într-un incendiu din 1990, a primit, în 2013, amendă, pentru că nu s-a prezentat la Direcția de Evidență a Persoanelor, pentru a-și face cartea de identitate, au descoperit jurnaliștii de la Observator Antena 1.

În 1990, o casă de lemn din comuna Comăna de Sus (județul Brașov) ia foc.  Incendiul e puternic, nu se mai poate face nimic. Doi copilași – un băiat de doi ani și o fetiță de numai unul – sunt prinși acolo. Trupul primului este găsit carbonizat, dar din fetiță nu se mai găsește nimic, așa că autoritățile refuză să elibereze certificatul de deces. Anii trec. În 2013, pe numele fetiței moarte, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor emite o amendă, motivând că persoana respectivă nu s-a prezentat pentru întocmirea actului de identitate. Mama decedatei comunică acestora motivul real, însă îi este recomandat să sesizeze instanța, pentru a obține declararea decesului pe cale judecătorească. Femeia a trebuit să deschidă proces, iar pe baza mărturiilor depuse de localnici, dar și a unei adrese eliberate de primăria din localitate, instanța a admis cererea și a declarat decesul fetiței decedate în… 1990!
„Potrivit materialului probator ce a  fost administrat în cauză, aceasta (n.r. fetiţa) a decedat  într-un incendiu ce a mistuit locuinţa părţilor săi, iar, din cauza  vârstei pe care o avea la momentul în care a încetat din viaţă, cadavrul acesteia  nu a putut fi găsit, fiind mistuit de flăcările ce au cuprins casa în care se afla împreună cu fratele său în vârstă de doi ani, astfel că, în temeiul acestor prevederi legale, va admite cererea supusă judecăţii”, se arată în sentinţa Tribunalului Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button