Expres

BRAȘOV. Amenajarea terminalelor RATBV din Livada Poştei şi de la Gară, pe lista proiectelor din SIDU

 

Consilierii locali braşoveni au aprobat, în şedinţă ordinară, Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Zonei Metropolitane Brașov, care cuprinde o listă lungă de proiecte avute în vedere de către primăriile din zona metropolitană.

SIDU vizează o dezvoltare teritorială pe termen lung, în care se încadrează un plan de investiții multi-sectorial alcătuit din programe și proiecte, pe orizont mediu de timp, corespunzător actualei perioade de programare 2014-2023.
Documentul a fost realizat de Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov şi S.C. IHS Romania SRL anul trecut, apoi a fost lansat în consultare publică. Echipa de elaborare a inclus urbanişti, planificatori urbani, experți în domenii relevante pentru dezvoltarea urbană etc.. În procesul de elaborare a documentului, au fost consultate toate primăriile din zona metropolitană şi Consiliul Judeţean.

Unul dintre proiectele aflate pe lista SIDU şi care vizează Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Braşov se referă la continuarea programului de modernizare a terminalelor RATBV. „Este vorba despre un proiect preluat din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) şi se referă la continuarea programului de reamenajare a capetelor de linii. Discuţiile au pornit de la amenajarea a cel puţin două terminale – cel de la Gara Braşov şi cel din Livada Poştei. În funcţie de nevoile RATBV, vom vedea dacă este necesară includerea altor terminale. Proiectul din zona gării va fi corelat cu reamenajarea Gării Braşov şi cu resistematizarea zonei actualei parcări şi a Bulevardului Victoriei. Sunt proiecte separate, dar cu concept unitar”, a explicat administratorul public al municipiului Braşov, Miklos Gantz.

Cinci milioane de euro, pentru renovarea terminalelor RATBV

Valoarea estimată pentru renovarea terminalelor este de 5 milioane de euro, iar sursa de finanţare menţionată în SIDU este bugetul local, iar reparaţia capitală a Gării CFR Braşov este estimată la 15 milioane de euro, finanţarea fiind dorită prin POIM 1.2. Pentru realizarea unui pasaj pietonal suprateran în zona Gării – victoriei (idee de proiect) ar fi necesare alte 4 milioane de euro.
Pe lista de proiecte se mai află, spre exemplu, realizarea unui sistem integrat de pasaje rutiere şi pietonale, pentru descongestionarea traficului din cartierul Tractorul (investiţie estimată la 12 milioane de euro, cu finanţare de la bugetul local şi prin POR 4.1). Şi realizarea unei reţele de piste de biciclete se află pe listă, fiind vorba tot despre un proiect preluat din PMUD, ce ar urma să coste în jur de 4 milioane de euro (finanţare de la Uniunea Europeană). În SIDU este prevăzută şi extinderea parcului auto şi îmbunătăţirea dotărilor ISU şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pentru care ar fi nevoie de 6 milioane de euro.

Capacitatea bugetului operaţional al UAT-urilor din ZMB de a susţine un plan de investiţii se ridică la aproximativ 580 de milioane de euro – proiecte finanţabile din orice sursă (fonduri europene, programe naţionale sau bugete locale), sumă din care 351,36 milioane de euro reprezintă bugetul operaţional 2014 – 2023 al UAT Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare