Expres

BRAȘOV. Alte restricții de trafic pe Iuliu Maniu și Castanilor

  • lucrri-apa1.jpg
 

Compania Apa anunță noi restricții de circulație, pe străzile Iuliu Maniu și Castanilor. Acestea intră în vigoare de luni. Astfel, în perioada 16.09 – 18.09.2019, trecerile de pietoni de la intersecția străzilor Iuliu Maniu și Castanilor vor fi deviate pentru lucrări de subtraversare a canalului Timiș. În plus, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Castanilor pe partea dreaptă, în sensul de mers către Bulevardul 15 Noiembrie, până în 27 septembrie 2019, pentru lucrări de modernizare a rețelelor de apă. „Întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător”, dau asogurări cei de la Apa. Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, care a început în luna august a anului trecut și care se va derula până în februarie 2020. Valoarea întregului contract derulat, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA. „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulţumim pentru înțelegere participanților la trafic și locuitorilor din zonă”, mai spun cei de la Apa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button