Expres

BRAȘOV. Allen Coliban: „Fiți vocea primarului în consiliile de administrație ale școlilor! Înscrieți-vă! Implicați-vă!”

 

Primarul Braşovului, Allen Coliban, a reiterat invitația către braşoveni de a-şi depune candidatura pentru a ocupa locuri în consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ: „Fii vocea primarului în consiliile de administrație ale școlilor din Brașov! Campania de recrutare a reprezentanților primarului în cadrul școlilor, liceelor și grădinițelor a fost pornită la sfârșitul lunii mai, alături de Asociația pentru Valori în Educație și le dă brașovenilor ocazia să se implice direct pentru un învățământ de calitate mai bună. Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care v-aţi înscris, sunteţi zeci de braşoveni care aţi răspuns apelului, şi celorlalţi să vă amintesc că până lunea viitoare, pe 21 iunie, puteţi să mai faceţi acest lucru. Vă invit să vă înscrieţi folosind formularul disponibil aici https://bit.ly/3uiQg6i.  Înscrieți-vă! Implicați-vă! Haideți să facem împreună echipă pentru educația brașoveană!”. 

După finalizarea procedurii de înscriere, comisia, formată din reprezentanți ai comunității de afaceri brașovene, va face selecția celor care vor face parte din consiliile de administrație ale unităților de învățământ din municipiul Brașov.
Consiliile de administraţie ale instituțiilor de învățământ preuniversitar se întrunesc lunar în şedinţe ordinare, precum şi ori de câte ori este necesar în şedinţe extraordinare. Rolul de reprezentant al primarului în consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar de stat necesită o implicare voluntară (neplătită), care presupune o activitate de aproximativ 2-4 ore pe lună, aceasta fiind o estimare și nu o regulă sau o solicitare formală.
Nu este necesară vreo calificare anume pentru a putea fi desemnat ca reprezentant al primarului în consiliul de administrație, ci doar de seriozitate, implicare și, de preferință, o experiență în domeniul educației, fie ea și la nivelul unui părinte care are sau a avut un copil la școală, grădiniță sau liceu. Candidații trebuie să aibă cetățenie din cadrul Uniunii Europene, să fie cunoscători și vorbitori ai limbii române și să aibă reședința în municipiul Brașov sau în localitățile limitrofe. Cu toate acestea, o persoană nu poate fi membru în consiliul de administrație al grădiniței sau școlii unde merge în prezent copilul sau nepotul său, dar poate face parte din consiliul de administrație al grădiniței sau școlii unde copilul sau chiar persoana în cauză a învățat la un moment dat. Există totuși un proces de selecție, asigurat în virtutea parteneriatului dintre Primăria Brașov și Asociația pentru Valori în Educație. Prin același parteneriat, candidații admiși pentru a fi numiți în funcție vor beneficia și de un workshop de instruire cu privire la rolul și atribuțiile pe care urmează să le aibă.

Regulamentul procesului de selecție aici: https://bit.ly/3ouCQm5 

Pentru întrebări puteți să scrieți la adresa relatii.comunitare@brasovcity.ro

Care sunt atribuțiile unui consiliu de administrație?
Adoptă proiectul de buget și avizează execuția bugetară la nivelul unității de învățământ;
Aprobă planul de dezvoltare instituțională elaborat de directorul unității de învățământ;
Aprobă curriculumul la decizia școlii, la propunerea consiliului profesoral;
Organizează concursul de ocupare a funcțiilor de director și de director adjunct;
Aprobă planul de încadrare cu personal didactic și didactic auxiliar, precum și schema de personal nedidactic;
Aprobă programe de dezvoltare profesională a cadrelor didactice, la propunerea consiliului profesoral;
Sancționează abaterile disciplinare, etice sau profesionale ale cadrelor didactice, conform legii;
Aprobă comisiile de concurs și validează rezultatul concursurilor;
Aprobă orarul unității de învățământ;
Își asumă răspunderea publică pentru performanțele unității de învățământ, alături de director;
Îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin ordine și metodologii ale ministrului educației, respectiv ale Ministerului Educației.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button