BRAȘOV. Alergare cu un leu, pe sub Tâmpa

„În data de 9 mai 2015, punem Brașovul pe harta celor care aleargă pentru Spitalul Copiilor. Pentru că noi credem că se poate și mai credem că din leu cu leu se vor aduna cei 80 de milioane necesare construirii unui spital de oncologie și hematologie pediatrică. Vă invităm așadar, la o alergare și nu uitați să luați cu voi un leu pe care să-l donați acestei acțiuni”, este îndemnul lansat de Camelia Sima, reprezentanta grupului de inițiativă din Brașov, care s-a raliat la ideea de colectă pentru construirea unui spital pentru copii în Capitală. Alergarea va avea loc sâmbătă, de la ora 9.00, pe Aleea Tiberiu Brediceanu, de la Bastionul Ţesătorilor la Bastionul Postăvarilor și înapoi. Cei care vor dona minim 100 de lei vor primi un tricou imprimat. Primii care au răspuns invitației au fost bloggerii brașoveni, care au scris despre eveniment, dar și maratoniștii brașoveni.
Inițiativa a pornit în februarie, de la o mână de oameni care s-au gândit la posibilitatea de a aduna resursele necesare pentru a construi un spital privat de oncologie și hematologie pediatrică. Așa s-a născut Asociația 1Leu.org care vă invită sâmbătă, 9 mai, la o alergare, la care trebuie să aduceți 1 leu. Alexandru Zamfir (foto), inițiatorul proiectului, si-a propus să strângă banii în 3 ani. Pare mult la prima vedere. Dar nu e, argumentează el: „Din calculele efectuate, dacă fiecare român ar dona 4 lei, sau un leu la 9 luni, am putea încerca noi, de la om la om, să dăm o șansă acelor copii. Anual, în România, mor 400 de copii diagnosticați cu cancer, multe dintre forme tratabile din păcate. Hai să alergăm și să adunăm leu cu leu. Te aștept pe 9 mai să punem pe harta omeniei și orașul nostru. În aceeași zi, la aceeași oră, aleargă cei din București, Ploiești, Cluj și Galați. Pentru că ne pasă!”
Copiii bolnavi de cancer sunt loviți și de sistem
În fiecare săptămână, în România, șase copii sunt diagnosticați cu cancer. Doi dintre ei mor în mai puțin de trei ani de la începerea tratamentului. Dacă au parte totuși de tratament pentru că de cele mai multe ori diagnosticarea este târzie, citostaticele lipsesc, iar ceea ce ar trebui să fie o șansă la viață se derulează cu întreruperi. Statistici? Nu avem. Resurse? Nici atât. Părinții care sunt loviți de o astfel de veste pot doar să alerge disperați la o bancă, să facă împrumuturi ori să apeleze la vreo asociație sperând. Cerând o șansă. O statistică oficială a copiilor care se îmbolnăvesc de cancer (cele mai frecvente sunt leucemia și tumorile cerebrale) nu există, pentru că România este singurul stat european care nu are un registru pentru boli rare și cronice, iar singurul Registru al Cancerului la Copii a fost realizat până acum de fundații nonguvernamentale, din surse proprii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





