Expres

BRAȘOV. „Alegeri” pentru Consiliul Local al Copiilor, care va avea 20 de membri

  • copii-consiliulocal.jpeg

Primăria Brașov a lansat etapa de înscriere pentru (pre)adolescenții care doresc să facă parte din viitorul Consiliu Local al Copiilor, un organ consultativ al municipalității, care are rolul de a consilia administrația publică în luarea deciziilor, astfel încât dezvoltarea orașului să fie în conformitate și cu așteptările celor mici.

Brașovul va avea un Consiliu Local al Copiilor. În această perioadă invităm tinerii brașoveni, cu vârsta între 11 și 17 ani, să se înscrie în procesul de selecție pentru a face parte din acest consiliu. Inițiativa este parte din proiectul «Brașov – oraș prieten al copiilor», pe care îl derulăm împreună cu UNICEF. Cei 20 de tineri vor fi o voce în deciziile pe care le va lua municipalitatea, pentru a se asigura că Brașovul este cu adevărat un oraș prietenos cu copiii. Mai mult decât atât, este important ca generațiile tinere să fie implicate în viața orașului, să cunoască mecanismele decizionale și să poată să își exprime opinia în legătură cu hotărârile pe care municipalitatea le ia. Dragi copii, vă așteptăm să vă înscrieți și să deveniți cu adevărat relevanți în construirea viitorului orașului nostru”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Consiliul Local al Copiilor, parte a Inițiativei „Localități Prietene ale Copiilor», va fi constituit din 20 de copii cu vârste între 11 și 17 ani (neîmpliniți).
Pentru a asigura o reprezentativitate cât mai mare a copiilor din Brașov, Primăria dorește ca grupul să cuprindă copii de vârste diferite, din cartiere/zone diferite sau cu o experiență variată în domeniul reprezentării, de etnii diverse, din grupuri vulnerabile (de ex., copii cu dizabilități, copii care trăiesc în sărăcie, copii instituționalizați, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate etc.), copii care își doresc să fie implicați, care sunt creativi și care sunt conectați cu grupuri mari de alți copii din comunitățile lor.

Copiii care doresc să facă parte din acest consiliu pot completa formularul online, pe portalul primăriei, www.brasovcity.ro, secțiunea primăria Brasov/grupuri de lucru, până în 22 mai 2022, inclusiv.

În luna iulie a anului trecut, primarul Allen Coliban și Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, au semnat „Memorandumul de înţelegere între Municipiul Brașov și Reprezentanța UNICEF în România privind participarea Municipiului Brașov la Iniţiativa Localități Prietene ale Copiilor“. Acest memorandum este o componentă a parteneriatului în vederea implementării proiectului „Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, parteneriat aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 324/2021.

O „Localitate Prietenă a Copiilor” este un municipiu, un oraş, o comunitate sau un sistem de guvernare locală care se angajează să respecte drepturile copilului, aşa cum sunt exprimate în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. În practică, este un oraş sau o comunitate în care vocile, nevoile, priorităţile și drepturile copiilor sunt integrate în politicile, programele şi deciziile publice. Viziunea este ca fiecare copil şi tânăr să se bucure de copilărie şi să îşi atingă potenţialul maxim pe măsură ce cresc. Principiile care ghidează inițiativa sunt: interesul superior al copilului, demnitate, participare şi apartenenţă, viaţă şi supravieţuire, nediscriminare şi echitate, transparenţă şi responsabilitate, interdependenţă şi indivizibilitate.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button