Expres

BRAŞOV. Aeroport: s-a dat startul lucrărilor pentru etapa a treia!

  • adresa.jpg
 

După aproape patru ani de la finalizarea pistei Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG), timp în care s-au făcut doar reparaţii ale gardului şi s-au pus cabine pentru paznici, de astăzi încep lucrările de realizare a căii de rulare, a platformei de îmbarcare-debarcare și de extindere a rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare.

Anunţul a fost făcut pe Facebook (foto 2) de Ionel Fliundra, viceprimarul oraşului Ghimbav, pe teritoriul căruia se află amplasat obiectivul de investiţii.
Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a semnat în 28 iunie contractul de execuție de lucrări cu firma bucureșteană SC PORR Construct SRL, cea care a câștigat licitația pentru realizarea obiectivului „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a – Execuție cale de rulare Alfa, platforma de îmbarcare-debarcare și extindere a rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare”. Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului este de 26.581.072,28 lei la care se adaugă TVA în valoare de 5.050.403,73 lei.
Potrivit prevederilor contractuale, firma se obligă să execute lucrările în termen de 110 zile calendaristice (echivalentul a 15 săptămâni și 5 zile), conform ofertei. Termenul curge de la data emiterii ordinului de începere a execuţiei lucrărilor (adică astăzi), după ce firma a constituit garanția de bună execuție, în cuantum de 10% din prețul contractului și administrația județeană a predat constructorului amplasamentul liber de orice sarcini, pe care PORR a început organizarea de şantier în 20 iulie.
Înainte de lansarea șantierului, executantul a fost obligat să prezinte administrației județene, spre aprobare, graficul detaliat de execuţie a lucrărilor în ordinea tehnologică de execuţie. Agrearea graficului de execuţie reprezintă angajamentul ferm al executantului de a efectua lucrările la termenele stabilite. La terminarea lucrărilor, constructorul va avea la dispoziție 6 zile pentru probe, teste, verificări și recepție. Conform contractului, perioada de garanţie acordată lucrărilor este de 62 luni – de la data semnării Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, până la recepţia finală. La expirarea perioadei de garanţie acordată lucrărilor se va semna Procesul-verbal de recepţie finală.
Potrivit prevederilor contractuale, se vor realiza următoarele obiective: cale de rulare Alfa (cu o lungime de 200 de metri şi o lăţime de 23 de metri, plus acostamente); platforma de îmbarcare-debarcare (care va avea dimensiunea de 135 m/145 m şi va permite staţionarea a trei aeronave de categoria C cu anvergura aripilor de 36 metri); canalizare pluvială pentru obiectivele proiectate și pentru pista de decolare-aterizare existentă; montare tubulatură de balizaj pentru obiectivele proiectate (cale de rulare și platformă); iluminat platformă; elemente de protecție a construcțiilor din banda pistei. Firma a subcontractat lucrările de electricitate și balizaj către TIAB SA București.

Banii vin doar de la Consiliul Judeţean

Finanţarea este asigurată integral de la bugetul judeţean. Consiliul Judeţean Braşov a contractat în acest an un împrumut de 200 de milioane de lei, din care mai mult de jumătate va fi folosit pentru finalizarea aeroportului, iar restul pentru cofinanţarea proiectelor contractate prin Programul Operaţional Regional. De asemenea, contractul de credit cu CEC Bank, de 6,5 milioane de euro, încheiat în 2014, din care nu s-a făcut nici o tragere, va fi folosit anul viitor pentru celelalte lucrări la Aeroport.
Urmează procedura de achiziție pentru Proiectare și execuție a următoarelor obiective: clădire energetică, remiza PSI, posturi control acces, gospodărie de apă, parcare auto şi drum acces terminal – DJ 103C, drumuri tehnologice interioare, împrejmuiri și porți, rețele interioare în aeroport, platforma antisuflu.
Până în prezent, la Aeroportul internaţional Braşov-Ghimbav s-a construit pista, în lungime de 2.850 de metri şi lăţime de 45 de metri, care a fost finalizată în toamna anului 2014.
Conform estimărilor, aeroportul ar trebui să fie funcțional în anul 2020.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button