BRAȘOV. Adrian Veștea: Fostul Palat de Justiţie trebuie să-şi recapete măreţia de odinioară
Aleșii județeni au aprobat un proiect de hotărâre privind trecerea clădirii în care funcționează Consiliul Județean, alături de Instituția Prefectului, din patrimoniul statului în cel al CJ Brașov, pentru ca astfel să poată fi realizate lucrări de reabilitare, modernizare, consolidare și extindere a imobilului.
Încă din 1994, prin două hotărâri de guvern, palatele administrative din reședințele de județ, care au găzduit sediile fostului Partid Comunist, au fost trecute în administrarea prefecturilor. Anul acesta, în Codul administrativ au fost introduse prevederi noi, conform cărora, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare, modernizare, consolidare, extindere a palatelor administrative, la cererea consiliilor judeţene, prin hotărâre de Guvern, inţiată de instituţiile prefectului, la nivel de judeţ, aceste imobile pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale.
„Ne propunem ca această clădire, în situația în care vom reglementa din punct de vedere juridic situația ei, să intre într-un amplu proces de restaurare. În acest sens, este nevoie să pregătim documentațiile necesare și să putem începe implementarea acestui proiect, din sursele pe care le vom avea la dispoziție: fie fonduri europene, pe programele care sunt în derulare, fie din fonduri proprii”, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
În ultimii 30 de ani, singurele lucrări la clădire au fost unele care au vizat fațada acesteia, executate de Consiliul Județean. Din acest motiv, administrația județeană își dorește să preia clădirea și să efectueze lucrări care nu mai necesită amânare și pe care nu le poate efectua dacă nu este proprietar.
Edificată în perioada 1900-1902 ca Palat al Justiției, clădirea în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului este una dintre clădirile emblematice ale Brașovului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Consiliul Judeţean (anterior, şi Curtea de Apel) a fost ridicată la începutul secolului, ca Palatul Justiţiei. În anul 1900, preşedintele Tribunalului Regalm Georg von Weer, a formulat o cerere către […]