Expres

BRAȘOV. Adrian Veștea: Cu banii de la Guvern nu am fi putut moderniza 100 km de drumuri

 

Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a început de la Braşov suita de conferințe în cele şase judeţe din această regiune (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), pentru a pregăti Programul Operaţional Regional (POR) Centru 2021 – 2027. La Centrul de Afaceri din Bartolomeu (CATTIA), în cadrul acestui eveniment, reprezentanţii din mediul public şi privat au discutat cu conducerea ADR Centru –  reprezentată de Simion Creţu, directorul general, despre viitoarele proiecte şi sursele de finanţare disponibile.  Brașovul a fost reprezentat de președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, prefectul Cătălin Văsii şi senatorul Mihail Veştea.

„Consider că este important să menţinem o legătură cât mai strânsă cu specialiştii de la ADR Centru, cu care în exerciţiul financiar precedent ne-am consultat ori de câte ori a fost nevoie, atât în ceea ce priveşte întocmirea proiectelor, cât şi în etapa de implementare. Deja avem experienţă cu cele 12 proiecte pe care le-am accesat pe trei axe ale POR 2014-2020, două dintre proiecte fiind deja finalizate.  Doar la capitolul infrastructură de transport am accesat în total 300 de milioane de lei pentru 4 proiecte de modernizare a drumurilor judeţene, fiind în top la nivel regional, din acest punct de vedere. Aceşti bani ne-au permis ca 100 de km de drumuri să treacă printr-o reabilitare totală, lucru care nu ar fi fost posibil utilizând doar resursele bugetare primite de la guvern. Sunt convins că şi în următoarea perioadă de programare ne vom menţine poziţia fruntaşă între judeţele care absorb cele mai multe fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.  Vom atrage atât fonduri disponibile în cadrul viitorului POR 2021-2027, cât şi cele care vor fi incluse în Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” şi în PNRR”, a declarat, ulterior acestei întâlniri, președintele CJ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button