Expres

BRAȘOV. „Adopţia – unica soluţie”

 

Asociaţia Catharsis, condusă de Azota Popescu, organizează astăzi la Braşov o dezbatere publică pe tema adopţiilor, la care sunt aşteptate cât mai multe persoane din rândul celor direct implicate, într-un fel sau altul, în acest domeniu. Evenimentul cu tema „Adopţia – unica soluţie” va avea loc astăzi, de la ora 15.00, la Sala Europa a Hotelului Aro Palace şi va fi moderat de Cornelia Crevean şi deputatul Roxana Mînzatu. Dezbaterea va lua în discuţie, printre altele, Legea adopţiei, modificată pentru a patra oară de ANPDCA, aprobată de Guvern şi trimisă în Parlament pentru avizare, precum şi amendarea articolelor care îngreunează adopţia naţională şi fac imposibilă adopţia internaţională. Evenimentul se înscrie în demersurile societății civile pentru schimbarea Legii adopției în vigoare. Legea adopției, modificată de patru ori în ultimii 10 ani, îngreunează adopția națională și face imposibilă adopția internațională. Dovada se regăsește în numărul copiilor instituționalizați, peste 60.000. România, stat membru NATO și UE nu-și respectă obligațiile asumate prin aderare la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, semnată la New-York la data de 20 noiembrie 1989 de peste 190 de state, la Convenția europeană privind adopția internațională încheiată la Strasbourg în 1924, revizuită și republicată în iunie 2008, la Convenția asupra protecției copilului și cooperare în materia adopției internaționale încheiată la Haga la data de 29 mai 1993. Deși cele trei convenții au fost ratificate de Parlamentul României, totuși, Legea adopției în vigoare discriminează în continuare atât copiii abandonați, cât și familiile cu reședința în statele semnatare, care doresc să adopte. Sunt invitați viitorii părinți, familii atestate, care așteaptă de ani de zile compatibilitatea cu un copil eligibil la adopție, asistenți maternali cărora li s-au luat copiii din familie pentru a fi reinstituționalizați în centre de plasament, tineri dezinstituționalizați, victime ale legii adopției, ONG-uri care au ca obiect de activitate apărarea drepturilor copilului, reprezentanți ai DGASPC Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, judecători, procurori, avocați, jurnaliști.
„Veniți, stimați invitați, împreună, vom schimba legea care condamnă copiii abandonați la o viață fără familie!”, este îndemnul lansat de organizatori.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button