Expres

BRAȘOV. Adevărata comemorare are loc după ceremoniile oficiale

  • Cimitir-eroi-Revolutie (2)_276457.jpg
  • Cimitir-eroi-Revolutie (20)_276458.jpg
  • Cimitir-eroi-Revolutie (8)_276459.jpg
  • Cimitir-eroi-Revolutie (12)_276461.jpg
 

La 30 de ani de la momentele istorice din Decembrie 1989, nici măcar ceremonia religioasă şi militară din Cimitirul Eroilor-Martiri ai Revoluţiei de la Braşov nu s-a schimbat. Nici atmosfera. Lângă morminte, rudele celor ucişi priveau cu lacrimi în ochi, îndureraţi şi revoltaţi că nu ştiu nici după trei decenii cine sunt vinovaţii.

Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor (ALRUE) „Braşov-Decembrie 1989”, Prefectura Braşov şi Garnizoana Braşov au organizat, la 30 de ani de la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, un ceremonial religios şi militar în jurul Crucii-monument din marmură şi metal pe care sunt înscrise circa 70 de nume ale eroilor civili jertfiţi la Braşov, doar o parte dintre cei care au înfruntat moartea pentru ca noi toţi să fim liberi. Oficialităţi judeţene şi locale, civile şi militare, şi câteva zeci de participanţi, în marea parte, membri ai asociaţiilor de revoluţionari, s-au adunat pentru a-i comemora pe cei căzuţi pentru libertate în Decembrie 1989. Începută cu o depunere de coroane la Troiţa din faţa Prefecturii, comemorarea a avut loc în Cimitirul Eroilor Revoluţiei. După intonarea Imnului Naţional, preoţii militari au oficiat o slujbă de pomenire, pentru cei care au trecut la veşnicie în zilele din Decembrie 1989. În acordurile Imnului Eroilor, intonat de fanfara Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, au fost depuse coroanele, primii fiind membrii ALRUE „Braşov, Decembrie 1989”, care, ca de obicei, au îngenuncheat şi au ţinut un moment de reculegere, urmaţi reprezentanții diferitelor instituții și cei ai partidelor politice. Și Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a depus o coroană cu flori în culorile drapelului național, având înscris tot din flori numărul 30.

Durere fără leac, dar și uitare

În acelaşi timp, la mică distanţă de ceremonia oficială, străjuind crucile de marmură ale celor dragi, îndureraţi, aproape la fel ca acum 30 de ani, dar mult mai încrâncenaţi, revoltaţi că nu vor mai afla măcar cine sunt asasinii, nicidecum să-i vadă pedepsiți, şi că de eroi se vorbeşte doar o dată pe an, urmaşii aşezaseră pe morminte coroane, jerbe şi lumânări aprinse. Preotul Bogdan Oancea, de la Brigada 2 Vânători de Munte, a venit să slujească la fiecare mormânt în parte, după care rudele au împărţit colivă, colaci şi băutură. Din păcate, erau şi morminte pe care doar cei din asociaţie puseseră câte o jerbă, iar ceilalţi urmaşi au aprins o candelă.
Membrii asociaţiilor de revoluţionari au rămas o bună bucată de timp discutând în jurul monumentului, pomenindu-şi camarazii căzuţi.

„Să plângi la mormânt străin”

Încet-încet, părculeţul s-a golit, dar, ca și în alți ani, adevărata comemorare abia atunci a început. Chiar dacă nu mai era nimic care să atragă atenția, am văzut mulți simpli trecători care se închinau, iar unii se opreau și se înclinau discret în semn de respect. Unii au venit special să aprindă o candelă, fără să fi avut pe cineva apropiat pierit în acele zile. Alții treceau pe la fiecare monument în parte, citind îndelung ce scrie pe pietrele funerare. O femeie chiar nota într-un caiet numele tuturor eroilor. O familie de bucureșteni venise pentru o lecție de istorie vie, părinții dorind să afle și ei, ca și fiica lor de 19 ani, cum a fost Revoluția la Brașov. Au ascultat cu nesaț, au întrebat și și-au spus și experiența personală din acele zile care i-au prins în Capitală.
Așezat pe o bancă, un tânăr a stat mult până a îndrăznit să ne întrebe dacă avem pe cineva acolo. Apoi a mărturisit, timid, că tatăl său se află în cimitir. „Aveam doi ani. Tata a fost împușcat în 23 decembrie, ca mulți de aici. Plecase la Uzina 2 cu mai mulți colegi, s-o apere, să apere Revoluția, cum credeau. La poarta uzinei au fost somați de soldați, s-au supus, dar până la urmă tot au fost împușcați. E tot ce știu, nu mai am pe nimeni aici, nici o legătură, locuiesc în Pitești, am aflat de ceremonie de la domnul Iosif (nota red. – Gheorghe Iosif, de la ALRUE). Vin în fiecare an. Tare aș vrea să știu mai multe despre ce s-a întâmplat atunci!”.

După ce tânărul a plecat împreună cu familia și prietenii veniți să-l recupereze din cimitir, pe o altă bancă s-a așezat o bătrână. A stat mult timp și părea doar să se odihnească, dar a scos o lumânare pe care a frământat-o ceva vreme în mâini. A aprins-o la monumentul plin de flori, dar nu a plecat prea curând.

„La Brașov, în 23 decembrie au fost primele victime”

Și ieri, deși cerul a plâns multe ore, am întâlnit oameni veniți să aprindă candele și să se reculeagă la morminte. „Tata a murit în 23 decembrie și mulți au aceeași dată pe mormânt. Ce să caut eu în 22 aici? Am fost și eu în noaptea aceea de 22 spre 23, când a început măcelul. Atunci au fost primele victime la Brașov. L-am găsit pe tata târziu, încă speram să fie în viață. Eu în 23 comemorez”, ne-a spus fiica unui erou.
La fel judecă, deși a fost prezentă și în 22, Elena Vlase, care și-a pierdut fiul de 19 ani la Revoluţie: „La Brașov s-a declanşat focul la 2.45, în dimineaţa de 23 decembrie. După 30 de ani e dureros să constat ce s-a ales de idealurile fiului meu şi ale celorlalţi eroi. Adevărul este tot mai îngropat, alături de cei care au murit. Ce mă doare cel mai tare e că deşi există un rechizitoriu trimis la ÎCCJ, de la Braşov nu este nici un vinovat, nu a fost citat nimeni. Trebuie să merg până la capăt, cei care sunt acum la putere s-au cocoţat pe sufletele celor de aici”. Brașoveanca are o decizie de la CEDO care obligă statul român ca în cazul fiului său să fie găsiţi vinovaţii şi să fie deferiţi justiţiei.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button