Expres

BRAȘOV. Acuzații de ilegalități la Teatrul „Sică Alexandrescu”

 

Într-o scrisoare deschisă adresată primarului Braşovului, George Scripcaru, şi Consiliului Local Braşov, angajații Teatrului Sică Alexandrescu, de la artiști la personal tehnic, acuză ilegalități în organizarea concursului pentru ocuparea postului de manager, concurs aflat în plină desfășurare. Toate posturile de conducere din instituțiile de spectacole din municipiul Brașov – Teatrul Sică Alexandrescu, Opera, Filarmonica, Teatrul Arlechino – au fost scoase la concurs, dar potrivit viceprimarului Ciprian Bucur, pentru Teatrul Sică Alexandrescu s-a înregistrat cea mai mare concurență, fiind depuse șase dosare. Doar cinci au fost acceptate, unul neîndeplinind condițiile cerute prin metodologie, după cum a menționat viceprimarul. Semnatarii scrisorii spun că nu susțin nici un candidat, nici nu sunt împotriva vreunuia, ci doar apără principiul corectitudinii. Numele candidaților sunt secrete, „pentru că aşa o cere procedura de concurs”, a reiterat Bucur. După ce săptămâna trecută au fost evaluate planurile de management, astăzi ar trebui să înceapă interviurile.

Reproducem mai jos textul integral al scrisorii:

SCRISOARE DESCHISĂ

adresată Primarului Municipiului Braşov, George Scripcaru, şi Consiliului Local al Primăriei Municipiului Braşov

            Vă adresăm această scrisoare în calitatea noastră de angajaţi ai Teatrului „Sică Alexandrescu” (actori, personal tehnic şi administrativ), cea mai importantă instituţie de cultură din oraş (cu o activitate recunoscută şi apreciată atât pe plan local, cât şi pe plan naţional), aflată sub autoritatea Consiliului Local Braşov.

Vă adresăm această scrisoare, în mod public, fiind uimiţi şi indignaţi de o serie de evenimente ce pot să pericliteze major şi pe termen lung activitatea Teatrului „Sică Alexandrescu”, imaginea sa, dar şi imaginea Primăriei Braşov.

În data de 6 mai s-a anunţat organizarea „concursului pentru ocuparea postului de manager la Teatrul «Sică Alexandrescu», Braşov”, precum şi pentru alte trei instituţii de cultură din Braşov (Opera Braşov, Filarmonica Braşov, Teatrul „Arlechino”). În timpul procedurilor, concursul a fost suspendat fără nicio explicaţie din partea autorităţilor. Ne întrebăm şi vă întrebăm ce a stat în spatele acestei anulări trecute discret sub tăcere? (Suntem siguri că şi presa este interesată de răspunsul la această întrebare.)

După această suspendare ciudată (doar cu câteva zile înainte de depunerea dosarelor de concurs), un nou concurs a fost anunţat, în data de 9 iulie, procedurile fiind acum în desfăşurare.

Considerăm binevenită organizarea concursului de ocupare a funcţiilor de manager al instituţiilor de cultură, având în vedere faptul că, foarte mulţi ani (nefiresc şi ilegal de mulţi), unele dintre aceste instituţii au avut directori interimari, iar unii dintre ei nici macăr nu erau de specialitate!

Ceea ce ne dorim, însă, este ca acest concurs să fie organizat conform legii, lucru care, din păcate, cel puţin în cazul Teatrului „Sică Alexandrescu”, nu se întâmplă! 

Conform legislaţiei în vigoare (respectiv  art. 37 alineatul (2) din OUG 189/2008, cu modificările şi completările aduse prin Legea 269/2009), înaintea organizării unui concurs de management, autoritatea, respectiv Primăria Municipiului Braşov, are obligaţia evaluării finale a managementului, „cu cel puţin 150 de zile calendaristice înainte de expirarea contractului” managerului în funcţie.  Lucru care nu s-a întâmplat! Ne întrebăm şi vă întrebăm de ce nu a fost respectată legea? (Nu vrem să ne răspundem la această întrebare dând crezare zvonurilor care circulă de mult prin oraş cum că Primăria doreşte să pună la conducerea instituţiei o anume persoană.)

Mai departe, art. 43^1 din OUG 189/2008, prevede că: „(1)În cazul în care rezultatul evaluării finale, prevăzute la art. 37 alin. (2), este mai mare sau egal cu 9, managerul are dreptul de a prezenta un nou proiect de management, în conformitate cu cerinţele caietului de obiective întocmit de autoritate. (3)Proiectul de management depus în condiţiile alin. (1) constituie baza încheierii unui nou contract de management.”

Ţinem să atragem atenţia că, de curând, la două teatre din ţară, a fost suspendat concursul pentru ocuparea postului de manager din acelaşi motiv: lipsa evaluării managerului în funcţie.  

De asemenea, vă sesizăm şi altă neregulă în ceea ce priveşte procedura de desfăşurare a acestui concurs, care întăreşte suspiciunea unei ilegalităţi voite (pentru că nu bănuim că este vorba de incompetenţă).

Astfel, în Anunţul de concurs sunt solicitate la litera „c) studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental – ştiinţe umaniste sau arte”. Dar OUG 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, prevede la art. 3, lit. „c) condiţii de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de activitate al instituţiei”. Ceea ce înseamnă că, la concursul organizat de către Primăria Braşov, pot participa persoane care nu sunt de specialitate (aşa cum impune legea), ceea ce poate crea suspiciuni referitoare la imparţialitatea organizatorilor concursului.

În încheiere, dorim să afirmăm foarte clar că, prin acest demers al nostru, nu suntem împotriva unei persoane anume şi nici nu susţinem o persoană anume care să ocupe postul de manager al Teatrului „Sică Alexandrescu”, dar susţinem cu tărie un principiu: acela al respectării legii, ceea ce aşteptăm şi de la dumneavoastră!

Cu stimă,

VIRGINIA ITTA MARCU, actriţă

MIHAI BICA, actor

BIANCA ZUROVSKI, actriţă

MARIUS CORDOŞ, actor

DEMIS MURARU, actor

ADA GALEŞ, actriţă

VLAD PAVEL, actor

OANA HUI, actriţă

IULIA POPESCU, actriţă

MARIA GARBOVAN, actriţă

CLAUDIU MIHAIL, actor

BOGDAN NECHIFOR, actor

SIMONA POP, actriţă

RELU SIRIŢEANU, actor

OANA BORŞ, secretar literar

HOREA FLORIN, maestru lumini

ŞERBAN FELICIA, casier

TINCUŢA SIRGHIE, economist

MIHAI ADRIANA, şef birou contabilitate

MARIANA HUDISTEANU, contabil şef

DUMBRAVĂ IONEL, şef formaţie PSI

ANGELICA MOLDOVAN, secretară

BĂLAN MARIA, contabil

DRĂGHICI ANA MARIA, economist

VIRCA AUREL, administrator

STEFANIA NEMEŞ, garderobieră

CHIOSA VALERICĂ, electrician

GHERGHI MONICA, croitor

VAJDA ANIKO, muncitor

KOSZTI NICOLAE, lăcătuş mecanic

ISTVAN VAJDA, pompier

VLADU MARIUS, sufleur

Citiți și:

BRAȘOV. Candidaţii la şefia instituţiilor de spectacole intră la interviu

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button