Expres

BRAȘOV. Acțiuni de control în municipiu, inclusiv pe timpul nopții

  • controale_12.png

Ieri, în intervalul orar 10.00 – 14.00, polițiștii brașoveni, împreună cu polițiști locali și jandarmi, au desfășurat acțiuni pe raza municipiului Brașov, pe linie rutieră și de ordine publică.

De asemenea, azi-noapte, în intervalul orar 22.00 – 05.00, polițiștii brașoveni au desfășurat noi activități ce au avut ca scop combaterea faptelor antisociale, a infracțiunilor contra persoanei, a faptelor de tâlhărie, loviri sau alte violențe, amenințare, a faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice și pentru siguranța circulației rutiere.

S-a acționat în zonele aglomerate din municipiul Brașov, respectiv în zona centrelor comerciale, piețelor, spitalelor, în zona cluburilor de noapte, în cadrul activităților desfășurate fiind legitimate 180 de persoane, verificate 9 societăți comerciale și 90 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 25.000 lei, dintre acestea 32 sancțiuni contravenționale fiind aplicate nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, 19 sancțiuni contravenționale pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 și 2 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale altor acte normative”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Agenții au reținut 4 permise de conducere și au constatat, în flagrant, o infracțiune la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind întocmit dosar penal în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button