BRAȘOV. Acțiune SICE în magazine, în week-end
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări pe linia combaterii actelor ilegale de comerț cu produse care fac obiectul drepturilor de proprietate intelectuală, sâmbătă, la agenți economici care își desfășoară activitatea comercială în municipiul Brașov.
Polițiștii au verificat șase persoane juridice și au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 1.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 (privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale).
„În cazul a două persoane juridice au fost identificate 267 produse față de care există suspiciune că sunt contrafăcute. Aceste produse au fost indisponibilizate în vederea efectuării de cercetări în cadrul a două dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic al IJP Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.