BRAȘOV. Acțiune rutieră cu efective mărite, la nivel de județ / Sute de amenzi date și zeci de permise reținute
În perioada 8 – 10 octombrie, polițiști rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul IPJ Brașov au desfășurat controale, cu efective mărite, pe raza județului, în vederea asigurării unui climat de siguranță pe drumurile publice și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Polițiștii au utilizat echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei, cinemometrele, aparatele etilotest și drugtest.
Astfel, polițiștii au aplicat 572 de sancțiuni contravenționale, dintre care 282 pentru nerespectarea prevederilor privind portul centurii de siguranță, 17 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 270 pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier și 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.
Valoarea totală a acestor amenzi este de aproximativ 148.800 lei.
„Totodată, polițiștii au constatat 11 infracțiuni la regimul rutier, respectiv 5 infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 6 infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind întocmite dosare penale, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
De asemenea, au fost reținute 41 certificate de înmatriculare și 47 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, dintre acestea 17 permise de conducere fiind reținute pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 30 pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.