BRAȘOV. Acțiune cu efective mărite, pentru verificarea transportului de persoane
Polițiștii rutieri brașoveni au desfășurat, ieri, în intervalele orare 06.00 – 09.00 și 15.00 – 18.00, o acțiune cu efective mărite, care a vizat combaterea încălcării normelor legale în domeniul transporturilor rutiere publice de persoane.
La acțiuni au participat peste 50 de polițiști, au fost verificate 579 de vehicule și au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 21.000 lei. Dintre acestea, trei au fost aplicate la legislația specială în domeniul transporturilor rutiere de persoane, 95 la regimul rutier și două sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, 8 permise de conducere, dintre care 7 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și una pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare și au fost constatate 4 infracțiuni la regimul circulației, fiind întocmite dosare penale.
FOTO – Arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.