Expres

BRAȘOV. Absolvenții 2019 mai au două zile pentru a nu pierde banii de șomaj

 

Peste 500 de absolvenți din promoţia 2019 şi-au depus actele la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov. Absolvenţii de liceu care nu s-au înscris la facultate sau nu şi-au găsit un job mai pot să-şi depună actele pentru a primi indemnizaţie de şomaj încă două zile. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 1 iunie 2019, potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naționale conform căruia «cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019», se arată în comunicatul ANOFM. Calculat la sânge, termenul esre 30 iulie. Elevii care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile se pot înregistra în evidenţele agenţiei în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigenţă, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ. Pentru absolvenţii de facultate, termenul este de 60 de zile de la data înscrierii pe diplome a zilei în care au devenit absolvenţi sau 60 de zile de la data de 1 a lunii ulterioare absolvirii, dacă nu e trecută o zi anume.
Absolvenţii care se înscriu la AJOFM beneficiază, în baza Legii 76/2002, de mai multe servicii oferite de instituţie, precum: informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum şi de facilităţi financiare. Absolvenţii care nu se prezintă în termenul legal pentru a fi luaţi în evidenţe au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, vor beneficia de serviciile agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj, nici la prima de inserție.
Prima de inserţie, în valoare de 1.500 de lei, se acordă absolvenţilor înregistraţi în evidenţele ANOFM care, în termen de 60 de zile de la absolvire, s-au angajat cu normă întreagă pe o perioadă de cel puţin 12 luni.
De asemenea, absolvenţii care se încadrează în muncă mai pot beneficia, potrivit prevederilor legale, de prime de mobilitate (instalare sau încadrare) sau de prima de relocare.
Indemnizaţia de şomaj pentru absolvenţi reprezintă o sumă fixă lunară, acordată pe o perioadă de 6 luni, în cuantum de 250 lei. Aceasta se acordă integral și celor care se angajează în aceste șase luni. Nu pot beneficia de indemnizaţia de şomaj absolvenţii care la momentul solicitării acestui drept au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/ sau acreditate, după caz, în condiţiile legii.

Actele necesare

Înregistrarea absolvenţilor ca persoane în căutarea unui loc de muncă se realizează la sediul AJOFM Braşov din str. Lungă nr. 1A, camera 14, şi la toate punctele de lucru din localităţile Făgăraş, Codlea, Rupea, Râşnov, Zărneşti şi Săcele, în a căror rază teritorială îşi au domiciliu, pe baza următoarelor documente, în original şi copie: BI/CI, act de studii sau adeverinţă (în cazul absolvenţilor de liceu – certificat de absolvire), adeverinţă medicală – cu menţiunea „Apt pentru muncă”, „Clinic sănătos” sau „Apt pentru muncă cu eventuale restricţii medicale”, dosar plic. Programul de lucru pentru înregistrarea dosarelor este între orele 8:00 și 16:00, la sediul AJOFM din Braşov, iar la punctele de lucru din teritoriu, conform orarului stabilit. Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la sediul AJOFM din Braşov sau la tel.0268/416.879, int. 102, 113, 114.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button