Expres

BRAŞOV. A murit şi pietonul lovit de maşină pe strada 13 Decembrie…

 

Din nefericire, bărbatul care fusese lovit de un autoturism, la începutul acestei luni, la trecerea de pietoni de pe strada 13 Decembrie din municipiul Braşov, de lângă Casa de Pensii, s-a stins din viaţă la câteva zile după spitalizare.

„Un bărbat, în vârstă de 31 ani, care conducea un autovehicul pe str. 13 Decembrie din mun. Brașov, a surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 71 ani, angajat în traversarea străzii”, a informat, în ziua producerii accidentului, respectiv pe 7 februarie, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent Nadia Olaru.

Victima a fost transportată la spital în stare gravă, după accident, iar şoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind 0. 

Dat fiind faptul că bătrânul accidentat nu a supravieţuit, poliţiştii au schimbat încadrarea juridică a faptei din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă şi continuă cercetările în caz.

Amintim că, un accident asemănător a avut loc pe Bulevardul Griviţei, în seara de 29 ianuarie, victima – un bărbat de 38 de ani – decedând câteva zile mai târziu. 

CITIŢI ŞI:

BRAŞOV. Accident lângă Casa de Pensii (FOTO)

BRAȘOV. Pietonul accidentat pe Griviței a decedat

BRAȘOV. Pieton accidentat grav de mașină, pe Bulevardul Griviței


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button