BRAŞOV. A început Săptămâna luptei împotriva traficului de persoane
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) implementează campania naţională „Săptămâna luptei împotriva traficului de persoane”, ce constă într-o serie de evenimente dedicate marcării zilei de 18 Octombrie – Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de persoane.
Sub sloganul „Traficul de persoane poate fi prevenit!”, specialiştii ANITP vor participa la întâlniri directe cu reprezentanţii unor instituţii şi organizaţii care activează în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, cu tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, cât şi cu reprezentanţi ai publicului larg.
Cu acest prilej, ANITP anunţă şi rezultatele campaniei online de informare şi sensibilizare cu privire la victimele traficului de minori în vederea exploatării prin muncă „Mânuţe fericite, NU mânuţe chinuite!”, derulată în parteneriat cu Asociaţia „Telefonul Copilului” (ATC), în perioada 16.06.2016-16.09.2016.
Mesajele campaniei au fost afişate de peste 160.000 de ori, în conturile a peste 86.000 de persoane, implicând activ peste 4.000 de utilizatori. Acestea au atras peste 1.600 de aprecieri, 1.030 de distribuiri şi 85 de comentarii.
Titularii celor mai creative comentarii au primit: diplome de merit, diplome onorifice şi mesaje personalizate de multumire.
În acest context, la nivelul Centrului Regional Braşov se vor desfăşura în principal activităţi de informare a tinerilor în unităţi şcolare din judeţele Braşov şi Covasna.
În contextul marcării Zilei Europene de luptă împotriva traficului de persoane, începând cu luna octombrie 2007, ANITP a organizat, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, numeroase campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.