Expres
BRAŞOV. A fost reluată circulaţia pe str. Gen Traian Moşoiu, unde s-a surpat un zid toamna trecută
Au fost finalizate, în proporţie de peste 90%, lucrările pentru punerea în siguranţă a străzii Traian Moșoiu, din cartierul Șchei, zona în care în toamna trecută s-au produs alunecări de teren, iar în luna septembrie un zid de sprijin s-a surpat pe o porțiune de aproximativ 10 metri şi s-a prăbuşit pe o casă. Astfel, de câteva zile circulaţia a fost reluată. Potrivit informaţiilor obţinute prin intermediul purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, pentru consolidare şi punerea în siguranţă a străzii în cauză au fost turnaţi 40 de micropiloți din titan, prevăzuţi cu ancore.
citiţi şi
BRAȘOV. Situație de urgență pe o stradă din cartierul Șchei din cauza alunecărilor de teren
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.