Expres

BRAŞOV. 96% au căldură, 81% au și apă caldă

 

Directorul Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT), Mircea Marin (foto stânga), și viceprimarul Costel Mihai (foto, dreapta) au prezentat astăzi, într-o conferință de presă, situația furnizării apei calde și căldurii în sistemul centralizat din municipiul Brașov. Potrivit celor doi, la ora actuală, 96% dintre abonați (7.428 de familii) au caloriferele calde, iar 81% au și apă caldă menajeră. Cei mai afectați sunt cei ale căror locuințe sunt racordate la centralele de cvartal (în special cele din Bartolomeu, Codrii Cosminului, Tudor Vladimirescu și o parte din Astra), întrucât la acestea nu s-a finalizat ISCIR-izarea instalațiilor. De asemenea, astăzi se mai montează contoare de gaz la centralele de cvartal, dar de mâine – promite directorul SPLT – și aceștia vor primi căldură. Din păcate, și brașovenii care au acum confort termic riscă să rămână din nou în frig, mai ales cei din zona deservită de Metrom, deoarece s-a constatat o pierdere masivă pe rețeaua de termoficare.

Pe de altă parte, sute de familii aparținând de 26 de asociații de proprietari (de pe Soarelui, Muncii, Avram Iancu, nu au apă caldă și căldură din cauza șefilor de asociații care nu vor să încheie contracte cu SPLT.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button