Expres

BRAȘOV. 62 de bacalaureați în plus după contestații

 

Deși Ministerul Educaţiei  și Cercetării a publicat ieri după-amiază rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat, conducerea Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Brașov nu a putut oferi datele sintetice privind situația contestaţiilor depuse de candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute, ci doar că rata de peomovare a crescut de la 78,74% la 80, 53%, La nivel național, rata a ajuns la 67,9 la sută după rezolvarea contestaţiilor, de la 66,41 la sută. Rata de promovare la sesiunea iunie – iulie 2015 a bacalaureatului, de 67,9 la sută, este cea mai mare din ultimii cinci ani, potrivit bilanţului pe ultimii 12 ani prezentat vineri de Ministerul Educaţiei.

Așa că am parcurs lista rezultatelor nominale și statisticile stufoase ale ministerului și am constatat că acum sunt 2.780 de candidați care vor obţine diploma de Bac în sesiunea iunie-iulie, față de 2.718, înainte de contestații.
Cu cei 62 în plus, procentajul de promovare a examenului de Bacalaureat în judeţul Braşov a crescut cu 1,8 puncte procentuale, de la 78,74% la 80,53.%. Județul nostru rămâne pe poziția a doua la nivel național, după Cluj, unde rata de promovare a crescut cu circa 1 punct, la 83%.

Din calculele procentuale, dintre cele 735 de contestaţii depuse de candidaţii braşoveni nemulţumiţi au fost admise 386, adică mai mult de 50%. Tot din calcule, care sunt date procentual, pe medii ponderate, 173 de contestații au fost admise cu creșterea notei, iar 213, cu reducerea notei. Conform metodologiei, o contestaţie se consideră admisă, dacă, după recorectare, se constată o diferenţă de cel puţin 0,5 puncte faţă de nota iniţială, diferenţa menţionată putând duce la creşterea, dar şi la scăderea notei. Cele mai multe note contestate pe o disciplină au fost cele obţinute la proba de Limba şi literatura română – 252, 155 fiind admise, 80 cu note mai mari. 268 au fost pentru cele 18 discipline de la proba la alegere, 128 dintre ele fiind admise, dar 120 au adus note mai mici. La polul opus se află cele la limba maternă (maghiară şi germană), 24, dintre care 12 au fost admise, toate cu creșterea notei. 191 de note de la proba obligatorie au fost contestate, 86 fiind admise, 53 cu creșterea notei.

Medii şi mai mari, dar şi mai mici

Comparând statistic notele obţinute de candidați pe tranşe de medii, înainte şi după rezolvarea contestaţiilor, avem următoarea situaţie: 694 obţinuseră medii între 7.00 şi 7.99, iar acum sunt 686 (opt în minus), 778 au medii între 8.00 şi 8.99, față de 796 (18 în minus), iar 638 absolvenţi au promovat cu medii între 6.00 şi 6.99 – cu 57 în plus. De asemenea, sunt cu 31 mai multe medii peste 9.00, de la 646 la 677. Cea mai mare medie, 10.00, a avut-o o absolventă a Colegiului Naţional „Unirea” din Braşov, Maria Luiza Steinesz.
Conform metodologiei stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale, în acest an, lucrările au fost sigilate în centrele de examen şi trimise expediate în alt judeţ pentru recorectare, iar profesorii braşoveni au reevaluat lucrări ale candidaților din alt judeţ.

A crescut și rata de promovare

În urma reevaluării lucrărilor, procentajul de promovare a examenului de Bacalaureat în judeţul Braşov a crescut cu 1,8 puncte procentuale, până la 80,53%, față de 69,63%, în 2014, după contestații. Şi rata iniţială, de 78,4% la sută, a fost cu 10 puncte procentuale mai mare faţă de anul trecut în aceeași perioadă. Dintre cei 3.573 candidaţi înscrişi la această sesiune de bacalaureat, 3.452 s-au prezentat la examene, iar 2.718 reuşiseră inițial să obţină medie peste 6.00, necesară promovării examenului, 734 fiind declaraţi respinşi. Acum, s-a ajuns la 2.780 de candidaţi reușiți și 670 respinși, pe lângă cei doi eliminați care vor sta pe tușă încă de două ori, până în sesiunea de toamnă 2016 Probabil, destui dintre cei 62 de bacalaureați în plus sunt dintre cei care aveau notă peste 5 la fiecare disciplină, dar nu aveau media 6.00. 212 de candidaţi mai sunt acum în această situație, de-a fi promovat fiecare probă, dar nu şi întreg examenul, având medii între 5.00 şi 5.99 (5.98, de fapt).
Promoția 2015 a fost, evident, cea mai numeroasă la examen: 2.983 înscriși, 2.929 prezenți, 2.575 reușiți, adică 87,9%. În schimb, din seriile anterioare de absolvenți de liceu, s-au înscris 590, au participat 523 și 205 își vor lua diploma de Bacalaureat, adică 39,19%.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button