Expres

BRAŞOV. 500 de oameni riscă să ajungă în stradă

 

80 de familii din Braşov riscă să ajungă în stradă cu toate că locuiesc acolo, pe Carierei 151, de o viaţă, şi-au construit propriile locuinţe şi sunt cu plăţile la zi la RIAL. Cei aproape 500 de oameni de etnie romă trăiesc doar din alocaţiile copiilor şi au doar cărţi de identitate temporare.

Ei au făcut petiţii către Prefectura Braşov şi alte instituţii, cerând să li se permită intrarea în legalitate a construcţiilor în care locuiesc, şi ameninţă că vor recurge şi la alte forme de protest. Pentru a clarifica situaţia lor locativă, respectiv deblocarea demersurilor, vineri a avut loc la iniţiativa prefectului judeţului Braşov, Mihai Mohaci, şedinţa Comisiei de Locuire şi Mică Infrastructură din cadrul Grupului de Lucru Mixt. La şedinţă au fost invitaţi şi reprezentanţii Primăriei Braşov, ai Consiliului Judeţean, ai Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară Braşov şi lichidatorul judiciar Info-Dip Insolvency SPRL (care nu a participat, invocând perioada de concedii).

S-a constatat că deocamdată nu se poate realiza doleanţa comunităţii romilor de pe Carierei 151, deoarece în perimetrul ocupat pe una dintre parcele există un drept de administrare în favoarea SC Romaco SA. Primăria municipiului Braşov a înaintat o adresă respectivei societăţi, dar a primit un răspuns negativ din partea lichidatorului acesteia, care doreşte să valorifice terenurile şi implicit locuinţele ocupate de romi pentru a acoperi pagubele produse în interiorul societăţii.
În urma şedinţei s-a stabilit ca în această lună să se convoace o nouă întâlnire cu  lichidatorul judiciar, pentru a discuta situaţia judiciară a societăţii, urmând să se găsească soluţiile legale pentru rezolvarea acestei probleme.

Romii consideră că refuzul lichidatorului de a renunţa la dreptul de administrare a respectivei parcele este un abuz şi vor să înainteze alte petiţii şi să organizeze forme de protest legale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare