Expres

BRAȘOV. 5.000 de tineri au semnat petiția. Va fi cel mai mare SkatePark din România (GALERIE FOTO)

  • skateri_300527.jpg
  • skatepark3_300520.jpg
  • skatepark2_300521.jpg
  • skatepark4_300522.jpg
  • skatepark1_300523.jpg
  • skatepark5_300524.jpg
  • skatepark_300525.jpg
  • skatepark8_300526.jpg
  • skateri1_300528.jpg
 

„La Brașov, construim cel mai mare SkatePark din România”. Este anunțul făcut de primarul Allen Coliban, după prezentarea proiectului de construire a unui SkatePark în zona pasajului Fartec. Câteva sute de brașoveni au răspuns invitației primarului Allen Coliban de a fi parte în proiectele de interes pentru comunitate și au participat la prezentare. Dacă cei mai mulți au preferat să urmărească această prezentare online, au fost și câteva zeci de tineri care au participat la prezentarea pe care primăria a organizat-o la cinematograful Astra.

„Deși a devenit deja un stereotip că tinerii sunt toți cu ochii în telefoane, există și exemple care îl contrazic. În urmă cu ceva timp, la o întâlnire cu brașovenii din Centrul Civic, i-am cunoscut pe puștanii care se dau pe skate în zonă și mi-au arătat „trick-urile” pe care le făceau. Am aflat că această activitate este mult mai răspândită în rândul tinerilor decât ați crede când 5.000 dintre ei au semnat o petiție care cerea construirea unui SkatePark la Brașov.

Când îi întrebasem cu ce i-aș putea ajuta, răspunsul le-a ieșit repede pe gură: „vrem un skatepark nou”. Adevărul este că această comunitate nu a fost niciodată băgată în seamă, așa că nu e de mirare că nu există locuri bune de dat cu placa, ci doar niște rampe aruncate la repezeală.

Împreună cu comunitatea și cu arhitecții, a fost identificată zona perfectă pentru noul skatepark: sub Podul Fartec, unde tinerii s-ar putea da indiferent de condițiile meteo.

De aici, ne-am dat seama de potențialul imens al proiectului – nu doar un simplu skatepark, ci un loc de întâlnire pentru pasionații de sporturi urbane extreme.

În cadrul prezentării proiectului și dezbaterii care a avut loc săptămâna aceasta, m-am bucurat să văd zeci de tineri care au venit pe skate-uri, trotinete și longboard-uri să discutăm despre SkatePark. 
Proiectul este gândit să aibă 3 zone principale: „Pump Track”, „Jump Track” și „Street Park”, plus piațetă, cișmele și alte lucruri necesare. Pentru siguranță, vor fi montate panouri și plase de protecție. Acest proiect îi va scoate pe tineri la mișcare, dar va avea și rolul de a promova Brașovul pe harta internațională a competițiilor sporturilor extreme”, a scris pe Facebook primarul Allen Coliban.

De fapt, conform studiului de fezabilitate se propune construirea unui complex de 3 skatepark-uri tematice, cu zone destinate tuturor grupelor de vârstă, cu elemente specifice acestor sporturi de oraș.

Pump Track

Sub capătul de sud al pasajelor ce continuă Bulevardul Griviței, se propune amenajarea unui parc sportiv de tip Pump Track, cu o suprafață aproximativă de 825 mp. Acest traseu reprezintă un model de circuit des întâlnit printre practicanții sporturilor urbane, caracterizat de o serie de denivelări la nivelul suprafeței orizontale. Suprafața acestui traseu poate fi realizată atât din asfalt, cât și din beton, pentru o mai mare rezistență în timp.

La nivel de dotări, se propune construirea unei tribune, cu scopul de a oferi o imagine de la înălțime asupra circuitului, amplasarea unui food truck și a unei serii de mobilier specific spațiilor publice de reprezentare (potențiale concerte mici, festivaluri cu diferite tematici), grup sanitar și cișmea. Spațiul va fi dotat un sistem integrat de supraveghere video și conexiune wi-fi la internet. Tot din capitolul dotări, amintim și realizarea unor parcări de biciclete, amplasarea unui dulap de reparații/service și crearea unui panou care să ofere instrucțiuni de utilizare a zonelor sportive.

Jump Park

Sub capătul de nord al pasajelor ce continuă Bulevardul Griviței, se propune amenajarea unui parc sportiv de tip Jump Park, cu o suprafață de aproximativ 1085 mp. Acest parc este compus din 2 elemente cu grade diferite de dificultate și caracteristici distincte. Suprafața parcului va fi realizată din beton, iar integrarea în context se va face prin taluzări cu vegetație.

Și pentru acest parc s-a prevăzut o tribună care să ocupe 3 laturi ale capătului de pasaje. Proiectul prevede pentru această zonă amenajarea unui spațiu de scuar, care să facă legătura cu zona verde existentă și să ofere o legătură dinspre Strada Grigore Ureche. La aceasta se adaugă un spațiu de tip piață publică, care să descarce circulația pietonală de pe pod prin intermediul unei rampe în spirală și să facă legătura cu zona street park-ului. Și această zonă va fi prevăzută cu food truck și mobilier specific spațiilor publice de reprezentare (potențiale concerte mici, festivaluri cu diferite tematici), la care se adaugă un grup sanitar și o cișmea. Pe timp de noapte, întregul circuit sportiv va fi iluminat (la intradosul podului) pentru a putea extinde perioada de utilizare în condiții de maximă siguranță. De asemenea, spațiul va fi dotat un sistem integrat de supraveghere video și conexiune wi-fi la internet.

Street Park

Sub capătul de vest al pasajului Independenței, se propune amenajarea unui parc sportiv de timp Street Park cu o suprafață de aproximativ 1335 mp. Acest parc este realizat în lungul pasajului, pe o lungime de aproape 80 metri liniari, și oferă o multitudine de elemente specifice zonelor urbane: scări, platforme cu rampe și țevi, pe care le găsim în mod curent și în oraș.

Și aici se va amplasa o tribună, cu dublă orientare (atât spre parcul sportiv, cât si spre cealaltă parte), în speță o zona verde generoasă care în viitor poate fi dezvoltată cu funcție comunitară. Tribuna poate fi folosită atât în contextul unor viitoare competiții sportive, cât și în situații curente (de zi cu zi) pentru „aparținători” sau curioși.

La nivel de dotări sunt prevăzute aceleași ca în cazul celorlalte două parcuri. Pe timp de noapte, întregul circuit sportiv va fi iluminat, pentru a putea extinde perioada de utilizare în condiții de maximă siguranță. De asemenea, spațiul va fi dotat un sistem integrat de supraveghere video și conexiune wi-fi la internet.

Tot din capitolul dotări se află realizarea unor parcări de biciclete, amplasarea unui dulap de reparații/service și crearea unui panou, care să ofere instrucțiuni de utilizare a zonelor sportive.

Urmează ca proiectul să fie supus aprobării Consiliului Local, în ședința ordinară din 20 septembrie. „Avem acum un concept, avem o propunere de împărțire a spațiului din zona pasajului Fartec, care să țină cont și de partea sportivă, dar și de partea de recreere și de întâlnire, să fie un spațiu al comunității. Marți vom intra în Consiliul Local pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, astfel încât să putem trece în etapa următoare, licitația pentru proiectare și execuție”, a declarat primarul Allen Coliban.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare