BRAŞOV. 490 de câini şi-au găsit „familie” în acest an, după ce au fost ridicaţi de pe străzile din municipiu
Angajaţii din cadrul Serviciului pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Braşov au ridicat de pe domeniul public al Municipiului Braşov şi au transportat la adăpostul din Stupini (care aparţine serviciului) 542 de maidanezi, de la începutul acestui an până în luna august. Dintre aceştia, 490 de câini au şi avut ulterior norocul să fie îndrăgiţi de vizitatorii adăpostului şi să fie adoptaţi, potrivit informaţiilor furnizate de Gabriel Horneghi, şeful serviciului menţionat.
„Tot în aceeaşi perioadă, Serviciul pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Braşov, împreună cu Asociaţia Milioane de Prieteni, au derulat mai multe campanii de sterilizare a câinilor aflaţi în proprietatea persoanelor fizice sau juridice din Municipiul Braşov”, a explicat sursa citată.
De asemenea, s-au efectuat reparaţii curente la spaţiile de cazare a câinilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.