BRAȘOV. 440 de ani de când Coresi a terminat de tipărit Octoihul Mare

În 23 august 1575 Diaconul Coresi termina tipărirea, la Brașov, a unui „Octoih Mare” slavon în două părţi, lucrarea înscriindu-se în seria de tipărituri pe care Coresi le-a executat în orașul de la poalele Tâmpei. Octoihul (sau Ohtoih, din limba greacă oktoihos sau „opt tonuri”) este o carte bisericească destinată cultului ortodox, care cuprinde cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei săptămâni consacrându-i-se succesiv câte un glas. A fost compus de teologul bizantin Ioan Damaschinul în secolul al VIII-lea. Cel mai vechi octoih în manuscris copiat pe teritoriul României, în limba slavonă, datează din secolul XIII (Octoihul de la Caransebeș, adus în această localitate din Moldova). Cel mai vechi octoih tipărit, în aceeași limbă, care se numără și printre primele tipărituri din România, este Octoihul lui Macarie ieromonahul -1510. Diaconul Coresi (1519?-1581) era originar din Târgovişte şi şi-a făcut ucenicia la Tipografia lui Dimitrie Liubavici. În 1557 el a tipărit un Triod Penticostar (tot o carte bisericească) slavon. În acelaşi an, a fost invitat de autorităţi, la Braşov, ca maistru tipograf, să tipărească, cu literă chirilică, unele cărţi, nu doar în limba slavonă, ci și în română. Limba tipăriturilor coresiene a stat la baza formării limbii literare româneşti, căci Octoihul, Tetraevanghelierul, Apostolul, ş.a. au ajuns în scurt timp din tiparniţa Diaconului în toate colţurile Țărilor Române, în pofida faptului că unele erau protestante, neortodoxe. Serviciul adus de Diaconul Coresi culturii româneşti este inestimabil, căci, în vremea slavizării şi haosului produs de migratorii care treptat au supus întreaga zonă balcanică, limbile populare riscau să se piardă. Prin stabilirea limbii literare din traducerile sale, Coresi a oferit – fără să ştie – o referinţă în formarea limbii române.Ceea ce Martin Luther a reprezentat pentru lumea europeană apuseană, Diaconul Coresi reprezintă pentru spaţiul românesc. La scurt timp după traducerea în germană a Bibliei sub impulsul reformei religioase a lui Luther, cetatea Braşovului va deveni centrul de unde vor apărea masiv traducerile noastre religioase. Pe tiparul Reformei, care a citat apostolul Pavel în epistolele sale (este mai de folos oamenilor să înţeleagă câteva cuvinte cu sens decât sute de vorbe goale), şi în Țările Române s-au început primele traduceri româneşti.

Cea dintâi carte tipărită de el, la Braşov, împreună cu logofătul Oprea, al cărui ucenic fusese, este Micul Octoih, la 1557. Din 1559, el se va stabili pentru mai multă vreme la Braşov şi va tipări mai multe cărţi româneşti, slavone şi slavo-române. „Cercetând cu minuţiozitate Octoihul din 1530, scris de Nicola din Păuliş şi Octoihul Mare, tipărit de Coresi în 1574 şi 1575, se constată o mare asemănare între cele două documente, reieşită, în primul rând, din identitatea conţinutului lor. Apoi, manuscrisul a fost corectat ulterior de un copist din redacţie, iar corectura e preluată şi de Coresi în tipar. Elementele de grafie, ornamentare şi folosire a literelor roşii sunt la fel, atât în manuscris, cât şi în exemplarul tipărit. Toate aceste considerente au dus la concluzia firească ce stabileşte că Octoihul Mare al lui Coresi nu numai că a fost tipărit la Braşov (având şi hârtie cu filigran braşovean – coroana), dar că a avut, cu certitudine, drept izvor pentru tipărire, Octoihul de la Păuliş, din 1530. În lumina acestor repere ale valorificării moştenirii noastre culturale, cercetarea istoriei tipăriturilor coresiene pune în evidenţă mai pregnant personalitatea acestui adevărat ctitor de cultură, făcând din Coresi un reprezentant de seamă al umanismului românesc, care a «instituţionalizat»actul de cultură”, scrie Traian Vedinaş în monografia „Coresi”.

Fiecare pagină de carte, o sculptură în lemn

De ce a fost nevoie de doi ani? În vremea Diaconului Coresi, fiecare pagină a unei cărţi era sculptată manual, într-o placă de lemn. Fiecare pagină reprezenta o sculptură. Iar pentru o carte care avea între 300 şi 500 de pagini era nevoie de 300-500 de sculpturi de o calitate fină şi cu litere clare şi frumoase, realizate în oglindă, pentru a fi tipărite în mod corect. Fiecare pagină trebuia sculptată în lemn. Pentru aceasta Coresi folosea 10-20 de ucenici, pe care îi amintea în prefața cărților editate de el. Fiecare pagină era imprimată separat cu ajutorul matriţei de lemn, fiind apoi împăturite, legate şi încleiate în coperte de lemn îmbrăcat în piele sau metal. O muncă cu adevărat minuţioasă şi dificilă a adus la apariţia primelor tipărituri româneşti. Doar mai târziu au apărut literele metalice care se foloseau de mai multe ori, pentru a uşura efortul.

Tiparul coresian poate fi vizitat astăzi alături de o parte din cărţile publicate de acesta la Muzeul Prima Şcoala Românească, din Şcheii Braşovului, lângă care se află statuia lui Coresi (foto), deși acesta ar merita și un muzeu.