Expres

BRAȘOV. 43 de amenzi și un dosar penal pentru munca la negru

 

În perioada ianuarie – iunie 2017, cei 17 inspectori de muncă din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov au făcut 1.229 de controale ce au vizat respectarea legislaţiei în domeniu. Dintre patronii controlaţi, 185 au fost sancţionaţi. Au fost aplicate 698 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, dintre care 606 au fost avertismente (148 avertismente scrise şi 458 verbale) şi 92 de amenzi. Acestea însumate au ajuns la valoarea de 1.032.800 lei. Totodată, inspectorii de muncă au dispus 1.019 măsuri obligatorii vizând remedierea deficienţelor constatate şi intrarea în legalitate a angajatorilor controlaţi.
În ceea ce priveste „munca la negru”, în primul semestru, activitatea inspectorilor de muncă a vizat în principal identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale. 1.133 de controale au făcut inspectorii ITM, 45 de angajatori fiind sancţionaţi. Au fost identificate 102 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, dintre care 30 femei. Au fost găsiţi la lucru şi doi tineri (de 16 şi 17 ani), care nu aveau forme legale de angajare. S-au aplicat 43 amenzi contravenţionale pentru „munca la negru”, în valoare totală de 805.000 lei. În primul semestru al anului 2017 a fost formulată o plângere penală pentru un angajator care a primit la muncă mai mult de 5 persoane, pentru care nu a întocmit, înainte de începerea activităţii, contracte individuale de muncă. La acel agent economic au fost identificate 11 persoane desfăşurând activitate fără vreo formă legală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button