Expres

BRAȘOV. 3,33 milioane de lei pentru modernizarea a 45 de km de cale ferată

 

CFR SA a lansat licitaţia pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa-Caţa, parte a tronsonului feroviar Braşov–Sighişoara, valoarea contractului fiind estimată la 2,8 milioane de lei, fără TVA, adică 3,32 de milioane de lei în total, potrivit unui comunicat al companiei.

Sursa de finanţare este asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 81,74%, iar cofinanţarea în proporţie de 18,26% de la bugetul de stat.

Modernizarea secţiunii Apaţa – Caţa contribuie la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilităţii sustenabile pe secţiunea Frontiera Ungară – Curtici – Arad – Simeria – Sighişoara – Braşov, prin creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h, reducerea duratei de transport, creşterea siguranţei feroviare, facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului şi îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată, precizează CFR.

Proiectul de modernizare pe această secţiune cuprinde o gamă largă de lucrări feroviare: infrastructură, suprastructură, lucrări de artă la poduri, podeţe, viaducte sau tuneluri, electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii feroviare (inclusiv GSM-R), semnalizare feroviară (centralizare electronică şi ETCS nivel 2) şi lucrări de construcţii civile în staţii.

Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 15 noiembrie 2017.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button