Expres

BRAȘOV. 21 de milioane de lei pentru renovarea sediului fostei bănci Bancorex! Problema: s-ar putea să nu-și asume nici o firmă proiectul

 

În bugetul Braşovului pe 2017 au fost alocate aproape 21 de milioane de lei, pentru renovarea sediului fostei bănci Bancorex, de la intersecţia străzilor Republicii şi Michael Weiss. Singura piedică este găsirea unui constructor care să accepte un asemenea proiect ambiţios, care presupune şi restaurarea unor picturi murale.

„În bugetul aprobat pentru anul acesta, avem prevăzută o sumă de aproximativ 21 de milioane de lei, care în conformitate cu proiectul tehnic ar acoperi costurile de reabilitare a acestei clădiri. În următoarea ședință ordinară a Consiliului Local vom supune aprobării indicatorii tehnico-economici, după care vm demara procedura de achiziție a lucrărilor de reabilitare. Având în vedere experiența de anii trecuți, când, deși am avut fondurile alocate pentru reabilitarea fațadei și repararea acoperișului nu au existat firme interesate care să participe la licitație, sperăm ca de data aceasta să existe cât mai mulți doritori. Totodată, sperăm ca în paralel și partea care aparține Ministerului Culturii să intre în același proces de reabilitare”, a explicat viceprimarul Brașovuluiu, Laszlo Barabas.

După finalizarea lucrărilor, clădirea va fi destinată, în principal, activităţilor economice. „Aici ar putea fi amenajate spaţii comerciale, unităţi de alimentaţie publică, birouri, centre de îngrijire personală. De asemenea, avem în vedere şi posibilitatea ca aici să fie amenajat un centru turistic, care să ofere servicii mai complexe decât simpla informare”, a precizat viceprimarul.

Clădirea a fost construită în 1906 după planurile arhitectului Albert Scheller şi este printre puţinele în stil Art Nouveau din Braşov. Imobilul a fost folosit iniţial de Banca Naţională Săsească, apoi – din 1929 şi până la naţionalizarea din 1948 – a fost sediul Casei Generale de Economii. După sosirea la putere a comuniştilor, clădirea a trecut în patrimoniul statului şi a fost utilizată ca sediu al Societăţii Naţionale de Electricitate. Din 1950 a trecut în administrarea Ministerului Finanţelor. După Revoluţia din 1989, imobilul a fost sediu al Bancorex până acum câţiva ani, când banca a dispărut, iar imobilul a fost preluat în proprietate şi administrare de către Municipalitate. În prezent, imobilul este acoperit cu o plasă pe care este desenată faţada clădirii, aşa cum va arăta după renovare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button