Expres

BRAȘOV. 17 familii trebuie să elibereze locuințele sociale

 

Direcția de Asistență Socială Brașov administrează 44 de locuințe sociale, în imobilul situat pe str. Zizinului, nr. 144, din municipiul Brașov.

Aceste locuințe au fost repartizate în anul 2014 pentru o perioadă determinată de 5 ani, cu scopul de a ajuta familiile aflate într-o situație gravă din punct de vedere social să reușească să se reintegreze social.

După expirarea celor 5 ani, contractele au fost prelungite succesiv prin acte adiționale până la data de 1 martie 2021.

Dar, între timp, situația materială a 17 familii din blocul de locuințe sociale s-a îmbunătățit, conform criteriilor stabilite de Consiliul Local, față de momentul în care au primit acele locuințe sociale (nu mai sunt familii monoparentale, copiii pe care îi aveau în întreținere au împlinit 18 ani, veniturile pe membru de familie au crescut – de exemplu, avem situații cu venituri de peste 3.000 de lei/per membru de familie, 2.300 lei/membru de familie sau peste 1.500 de lei/ per membru de familie ) sau, în anumite cazuri, există situații mult mai grave decât a celor care au avut contract de închiriere până în decembrie 2019.

Prin urmare, oamenii trebuie să părăsească locuințele sociale, încât acestea să fie date în folosință unor familii care au o situație mult mai gravă.

În altă ordine de idei, amintim că, pentru a asigura o alternativă de cazare persoanelor care au o situație socială mai puțin bună, Municipalitatea a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre care prevede posibilitatea sprijinirii anumitor categorii de persoane la plata chiriei. După aprobarea de către Consiliul Local, acest serviciu social va putea fi pus în aplicare pentru cetățenii municipiului Brașov. Termenul de finalizare a proceduri de dezbatere este sfârșitul lunii februarie.

Pentru detalii, VEZI ȘI: BRAȘOV. Dezbatere publică privind plata chiriei persoanelor/familiilor aflate în dificultate


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button