BRAŞOV. 138.400 de lei de la bugetul local, pentru activităţile din acest an ale junilor
Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi solicită sprijin financiar în cuantum de 138.400 de lei din partea Municipalităţii, pentru organizarea activităţilor din acest an, printre care se numără şi Parada Junilor, ce va avea loc pe 23 aprilie.
Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de mâine se numără şi un proiect de hotărâre privind acordarea acestei sume din bugetul local al Municipiului Braşov, pentru susţinerea financiară a acţiunilor culturale specifice Uniunii Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi.
Dacă proiectul va fi aprobat, banii vor fi folosiţi pentru organizarea Zilei de călări, jocurilor strămoşeşti, maialurilor, organizarea „îngropării vătafului” etc..
„În fiecare an, caracterul spectaculos al Coborârii Junilor în Cetate, dar şi frumuseţea costumelor fac ca străzile din centrul vechi al oraşului să se umple de localnici şi turişti, români şi străini, dornici cu toţii să admire o paradă renumită în toată ţara şi în ultimii ani şi în străinătate.
Pentru a onora sprijinul de care a beneficiat din partea autorităţilor publice, Uniunea Junilor va organiza şi în acest an toate activităţile tradiţionale specifice Junilor braşoveni.
Acestea sunt doar o parte din motivele pentru care considerăm că este oportună sprijinirea financiară a Uniunii Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi şi implicit a evenimentelor organizate de catre aceştia, evenimente emblematice pentru istoria Braşovului”, au motivat solicitarea reprezentanţii Uniunii Junilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.