Expres

BRAȘOV. 120 de familii stau de vineri fără încălzire, în plin cod portocaliu de ger

 

Cele 120 de familii care locuiesc în blocul de pe Bulevardul Griviţei nr. 65 (blocul înalt din partea stângă  a fotografiei) au rămas de vineri noaptea fără gaz, după o avarie la ţeava de la intrarea în imobil. Oamenii sunt foc şi pară pe distribuitorul de gaz, care nu are echipă de intervenţie în week-end. Mai mult, când echipa de muncitori s-a prezentat luni la faţa locului, nu a venit şi pregătită cu uneltele necesare şi a trebuit să se întoarcă la sediu, relatează RTT.
Vineri seara, ţeava prin care blocul este aprovizionat cu gaz metan s-a fisurat, iar locatarii au rămas fără combustibil la centralele termice și la aragazuri. Când au chemat distribuitorul de gaz, oamenii au aflat cu stupoare că firma are echipe de intervenţie doar în zilele lucrătoare. „De vineri seara, la ora 23:00 s-a oprit gazul. Am făcut reclamaţii, s-au făcut sesizări la Distrigaz şi uite acum de ce ne lovim noi. Nu ne-a anunţat nimeni că se va opri. Au sesizat că sunt scurgeri de gaz, au luat regulatoarele şi ne-au lăsat cu ochii-n soare. Simplu! De vineri, azi e luni şi ne rugăm de ei să repare”, a spus un locatar al blocului pentru reporterii RTT.
„O firmă mare ar trebui să aibă o echipă care să lucreze non-stop pentru a rezolva toate problemele care sunt şi care apar. Noi, în perioada aceea, de vineri, sâmbătă, duminică nu am putut să contactăm pe nimeni pentru că firma nu lucrează în această perioadă. Vin şi ne iau banii şi nu au o echipă care să intervină non-stop”, se plângea alt locatar.
Ajunşi, în sfârşit, luni dimineaţa, să repare defecţiunea, cei din echipa de intervenţie au venit fără cheile potrivite pentru a efectua lucrarea. Avaria a fost remediată luni după-amiază, dar locatarii vor petrece şi noaptea aceasta în frig, pentru că alimentarea cu gaz se reia doar marţi seara. Colac peste pupăză, ei au de plătit și factura de 5.100 lei, contravaloarea robinetului care a fost înlocuit.
Explicaţii pentru incidentul de pe Griviţei nu a putut oferi nimeni de la firma de rețele, pentru că purtătorul de cuvânt, singurul care poate vorbi, este plecat la Bucureşti.
Locatarii blocului lăsat patru zile fără gaz, în plin cod portocaliu de ninsori și de ger, sunt hotărâţi să ceară socoteală furnizorului pentru modul în care a gestionat avaria.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare