Expres

BRAȘOV. 12 blocuri în care locuiesc familii cu venituri mici vor fi izolate termic de Primărie, prin RIAL și Tetkron

  • WhatsApp Image 2020-04-29 at 13.19.47_280215.jpeg
  • WhatsApp Image 2020-04-29 at 13.19.48_280214.jpeg
 

În acest an, Primăria Brașov a încheiat contracte pentru reabilitarea termică a 12 blocuri (împărțite în patru loturi) care sunt locuite de familii cu venituri mici. Investiția are ca scop reducerea cheltuielilor de întreținere a apartamentelor în care locuiesc aceste persoane defavorizate.

La șase dintre blocuri (loturile 1 și 4) lucrările sunt în derulare, iar la următoarele șase blocuri vor începe după finalizarea primelor. Valoarea lucrărilor este de aproape 8,26 milioane lei inclusiv TVA, iar durata de execuție pentru fiecare lot este de trei luni.

Imobilele incluse în acest program sunt următoarele:
-Lotul 1: str. Aleea Constructorilor nr. 14, str. Aleea Constructorilor nr. 20, str. Metalurgiştilor nr. 8; 
-Lotul 2: str. Colonia Metrom nr. 6, str. Înfrăţirii nr. 9, str.Laminoarelor nr. 6;
-Lotul 3: str. Mică nr. 10, str.Carierei nr. 141, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 38; 
-Lotul 4: str. 13 Decembrie nr. 125, str. Iuliu Maniu nr. 52, str. Nicopole nr.46.

Lucrările sunt executate de SC RIAL SRL (loturile 1 și 3) și SC Tetkron SRL (loturile 2 și 4).

„Majoritatea sunt foste cămine cămine de nefamiliști, pentru angajații fabricilor care erau odată și care astăzi sunt ocupate de persoane cu situație materială mai puțin bună. Pentru sprijinirea acestor categorii sociale am inițiat acest program. Nu sunt singurele, am mai avut încă 36 de astfel de imobile, acum sunt 12 și vor intra în procedură și altele. Sprijinim aceste familii care au un venit sub o anumită medie, se încadrează în prevederile legale, și cred că facem un lucru bun, pentru că avem și o componentă de natură estetică, și una de eficiență energetică – cu termoizolarea imobilelor atât la nivel de terasă cât și la nivelul anvelopei exterioare – și o componentă socială, pentru că lucrările sunt suportate din bugetul municipiului, deci este un ajutor pentru aceste persoane cu venituri mai reduse, și mai important, acești oameni vor simți o reducere a costurilor facturilor la întreținere în urma acestor lucrări”, a declarat primarul George Scripcaru.

Prin aceste lucrări se urmăreşte reabilitarea fațadelor și acoperișului și îmbunătățirea performanțelor de izolare termică a elementelor de construcție.

Lucrările se realizează în baza Legii nr.153/5 iulie 2011 privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.

INFORMAȚII FINANCIARE ȘI TEHNICE:

„Reabilitare faţade imobil municipiul Braşov” – LOT 1
Contract nr.360/10.12.2019 -Valoare contract 2.028.299,45 lei cu TVA inclus.
Executant: SC RIAL SRL
Termen de execuţie lucrări: 3 luni
Ordin începere lucrări: 01.02.2020
Sunt vizate imobilele din str.Aleea Constructorilor nr.14, str.Aleea Constructorilor nr.20, str. Metalurgiştilor nr. 8
În acest moment se lucrează la toate cele 3 imobile.

„Reabilitare faţade imobil municipiul Braşov”- LOT 2
Contract nr.18/03.02.2020 – Valoare contract 2.309.613,27 lei cu TVA inclus.
Executant: SC TETKRON SRL
Termen de execuţie lucrări: 3 luni
Ordin începere lucrări – după finalizarea lotului 4
Sunt vizate imobilele din str. Colonia Metrom nr. 6, str Înfrăţirii nr.9, str .Laminoarelor nr.6.

„Reabilitare faţade imobil municipiul Braşov” – LOT 3
Contract nr.27/20.02.2020 -Valoare contract 1.776.842,33 lei cu TVA inclus.
Executant: SC RIAL SRL
Termen de execuţie lucrări: 3 luni
Ordin începere lucrări – după finalizarea lotului 1
Sunt vizate imobilele din: str. Mică nr. 10, str. Carierei nr. 141, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 38.

„Reabilitare faţade imobil municipiul Braşov” – LOT 4

Contract nr.379/19.12.2019 -Valoare contract 2.144.471,86 lei cu TVA inclus.
Executant: SC TETKRON SRL
Termen de execuţie lucrări: 3 luni
Ordin începere lucrări 01.02.2020
Sunt vizate imobilele din: str. 13 Decembrie nr. 125, str. Iuliu Maniu nr. 52, str. Nicopole nr. 46.
În acest moment se lucrează la imobilele situate pe str.13 Decembrie nr. 125 şi Nicopole nr. 46, urmând ca şi la blocul situat pe str. Iuliu Maniu nr. 52 să înceapă lucrările.

Mai multe informații AICI!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare