Expres

Boris Johnson va fi noul premier al Marii Britanii

 

Boris Johnson a fost ales în funcția de președinte al Partidului Conservator și premier al Marii Britanii, a anunțat marți Parlamentul de la Londra, potrivit BBC. Boris Johnson a fost ales de membrii Partidului Conservator cu 92.153 de voturi lider al formaţiunii, înfrângându-l pe Jeremy Hunt (46.656 de voturi) şi urmează să devină, astfel, premierul Marii Britanii. Prezența la urne în cadrul scrutinului intern a fost de 87,4%. Boris Johnson va ține primul discurs în calitate de prim-ministru miercuri, la Palatul Buckingham. Theresa May l-a felicitat pe Johnson, printr-un mesaj postat pe Twitter, pentru că a devenit lierul conservatorilor și transmite că vor lucra împreună pentru Brexit. „Felicitări lui Boris Johnson pentru că a fost ales liderul Partidului Conservator – trebuie să lucrăm împreună pentru a livra un acord Brexit pentru toată Marea Britanie și pentru a-l țime departe de Guvern pe Jeremy Corbyn. Vei avea parte de tot sprijinul meu”, este mesajul Theresei May. Boris Johnson, care a fost primar al Londrei între 2008 și 2016, își va începe oficial mandatul de prim-ministru miercuri, după demisia Theresei May în contextul crizei Brexit.         
           


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button