Expres

BNR – Agenția Brașov organizează lecții de educație financiară pentru elevi

BNR – Agenția Brașov organizează lecții de educație financiară pentru elevi

Banca Națională a României- Agenția Brașov organizează lecții de educație financiară pentru elevi. Începând cu data de 25 septembrie 2024, Banca Națională a României – Agenția Brașov reia organizarea lecțiilor de educație financiară adresate elevilor din clasele V-XII, în cadrul proiectului educațional ,,Să vorbim despre bani și bănci’’.
Lecțiile se vor desfășura atât la sediul său, cât și în școlile participante, pe parcursul anului școlar 2024-2025.
Cu prilejul desfășurării programelor,,Școala altfel’’și ,,Săptămâna Verde’’, organizarea lecțiilor de educație financiară se va face doar la sediul agenției din Piața Sfatului nr. 26.

Pe lângă întâlnirile cu specialiștii BNR, copiii vor avea ocazia să viziteze o parte din Palatul Czell-sediul Agenției Brașov, clădire emblematică a Brașovului, să admire elementele de arhitectură și decorațiunile interioare, precum și o expoziție de monede și bancnote numismatice.

Totodată, vor putea vedea expoziția de tablouri în acuarelă a pictorului brașovean Valeriu Maximilian, lucrări private, aflate în custodia Muzeului Bisericii Sfântul Nicolae – ‘’Prima Școală Românească’’.
Lecțiile se organizează în zilele de marți, miercuri și joi, în intervalele orare 9-12 și 14-15.
Rezervarea activităților se face de către profesori pentru grupuri de minim 10 și maxim 35 de elevi la secretariatbrasov@bnro.ro. BNR își rezervă dreptul de a anula lecția programată, prin e-mail transmis persoanei de contact.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button