Expres

BMW i4 transformat în sania lui Moș Crăciun, într-un atelier din Brașov

BMW i4 transformat în sania lui Moș Crăciun, într-un atelier din Brașov

Un automobil BMW i4 a fost transformat în sania lui Moş Crăciun, într-un atelier din România. După Mini Electric Racing, Engage Engineering a dezvoltat BMW i4 Racing și, acum, l-a transformat în sania lui Moș Crăciun, în atelierul său din Braşov.

BMW i4 Racing „Elsa” a fost acoperită cu 300 de metri de lumini de brad, totalizând aproximativ 5.300 lumini LED, scrie lifenews.ro.
Noua transformare nu este un consumator de mare impact pentru mașină, în contextul în care consumul în regim de competiție poate depăși 150 kWh/ 100 km.

A fost un test de noapte, o repetiție finală pentru mare provocare logistică a Moșului din noaptea de 24 decembrie. Laponul s-a arătat foarte impresionat de BMW i4 Racing și, chiar dacă are o agendă foarte încărcată, a arătat că ar fi dispus să îl înlocuiască pe Horia Platona, pilotul oficial al echipei, ori de câte ori este nevoie, scriu cei de la lifenews.ro.

BMW i4 Racing este dezvoltat dintr-un automobil de stradă, este înmatriculat și are omologarea pentru a merge pe șosea. Automobilul de curse BMW i4 Racing „Elsa” este o premieră mondială absolută – primul vehicul de competiţie dezvoltat pe baza modelului de serie BMW i4 M50.
Echipa Engage Engineering a asigurat pregătirea proiectului de competiţie cu un pachet extins de transformări, păstrând totuşi sistemul de propulsie de serie, cu cele două motoare electrice şi bateria de înaltă tensiune.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button