Biroul Electoral Central a respins înregistrarea Alianței Dreapta Unită
Biroul Electoral Central a respins înregistrarea Alianței Dreapta Unită
Biroul Electoral Central (BEC) a respins protocolul de alianță a USR, PMP și Forța Dreptei, invocând că în cazul PMP nu a fost tranșată definitiv situația juridică a conducerii, potrivit unui anunț al USR.
„Alianța Dreapta Unită va contesta la ICCJ respingerea protocolului de alianță de către Biroul Electoral Central“, a anunțat USR, care a catalogat decizia drept abuzivă, sugerând că a fost luată la indicațiile formațiunilor de la Putere.
„Vom merge la Înalta Curte de Casație și Justiție și ne vom lupta pentru drepturile noastre și pentru viitorul pe care îl merită România. Vom continua să luptăm pentru o Românie fără corupție, fără abuzuri și fără frică. Lupta pentru o Românie Modernă este mai puternică ca niciodată”, a declarat Cătălin Drulă.
„În ciuda pretextului folosit de BEC, Eugen Tomac este liderul legitim al PMP, ales încă din 2022, cu un Congres validat de Tribunalul București. Pe 2 februarie 2024, același Tribunal București a dispus biroului partidelor politice să înregistreze rezultatul ultimului congres PMP. O decizie executorie, care nu este pusă în aplicare“, transmit USR și PMP.
PMP, Forţa Dreptei şi REPER nu au reprezentanţi în Biroul Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie. În cazul PMP este vorba tot despre situația juridică, în timp ce în privința Forței Dreptei și REPER, judecătorii BEC precizează că cele două formaţiuni nu au obţinut mandate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019.
Foto: Inquam
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.