Expres

Bilete RATBV și de la… Poștă

Clienții RATBV vor putea cumpăra de la Poștă bilete pentru liniile metropolitane. De luni, 3 aprilie, se vor putea achiziționa călătorii metropolitane din 33 de puncte comerciale ale Companiei Naționale Poșta Română S.A. situate în Municipiul Brașov (15 locații) și alte 18 oficii, agenții sau ghișee poștale din Zona Metropolitană Brașov.

În acest sens a fost încheiat un contract între RATBV și CN Poșta Română – Sucursala Brașov, prin care s-a convenit comercializarea titlurilor denumite „pachet metropolitan 2 călătorii” la prețul de 8 lei, TVA inclus. Contractul a fost încheiat pe 12 luni, cu începere din 3 aprilie 2023.

„Am pus la punct această modalitate de vânzare a călătoriilor metropolitane, adică a biletelor de două călătorii valabile pe toate traseele operate de RATBV, cu o durată de 60 de minute / călătorie, tocmai pentru a veni în sprijinul celor care doresc să folosească sistemul de transport public de călători. Politica noastră este de a încuraja achiziția de abonamente, însă vrem să venim și în întâmpinarea nevoilor de mobilitate ale clienților noștri ocazionali. De asemenea, prin acest demers acordăm un sprijin și celor care, din diferite motive, își cumpărau călătorii de la șofer, însă la un preț mai mare. Acum pot achiziționa, prin punctele Poștei Române, călătorii la același preț ca și de la casieriile noastre”, a declarat directorul general al RATBV S.A., Marian Geman.

Punctele de vânzare din care se poate achiziționa acest tip de titlu de călătorie sunt situate în localitățile: Brașov, Codlea, Ghimbav, Predeal, Râșnov, Cristian, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni, Feldioara, Bod, Hărman, Hălchiu, Teliu, Vama Buzăului, Budila, Podu Oltului, Timișu de Sus și Zizin.

„Ne bucurăm că pe această cale putem veni în întâmpinarea tuturor locuitorilor din Zona Metropolitană Brașov, iar prin intermediul subunităților poștale, începând din data de 3 aprilie, aceștia își pot achiziționa biletele de călătorie pentru serviciul de transport oferit de RATBV SA. Poșta Română a fost, este și va fi parte din viața brașovenilor. Îi asigurăm pe brașoveni că vom lua toate măsurile logistice și organizatorice necesare pentru ca începând de săptămâna viitoare să se poată achiziționa biletele pentru transportul public în comun prin intermediul subunităților poștale din Zona Metropolitană Brașov”, a declarat și directorul Sucursalei Brașov a Companiei Naționale Poșta Română SA, Bogdan Florin Năstase.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
multumit
11 luni în urmă

O alta “minune” a RATBv !Cam cat trebuie sa stai la rand la posta ca sa-ti iei bilete de autobuz?Posta e sufocata de clientii ei,facturi de utilitati de incasat,cu personal diminuat…. Iar sambata-duminica…inchis! Mai bine ar fi pus la dispozitie… Citeşte mai mult »

Back to top button