Expres

Bilanțul morților în urma cutremurelor din China a ajuns la 760

  • article_252795_1.jpg
 

Echipele de salvare din vestul Chinei se luptă cu frigul pătrunzător și cu stările de rău provocate de altitudinea înaltă pentru a găsi eventualii supraviețuitori în urma cutremurului de 7,1 pe scara Richter și replicilor care au fost înregistrate, miercuri, în vestul Chinei. Potrivit cifrelor oficiale, peste 760 de persoane și-au pierdut viețile în urma cutremurelor, iar alte câteva mii au rămas fără locuințe, informează Voice of America. Soldații și chinezi au continuat pe parcursul zilei de joi să sape cu lopeți și chiar cu mânile goale printre ruine, pentru a scoate la iveală eventualii supraviețuitori. Regiunea rurală Yushu, unde a fost resimțită seria de cutremure, se află pe platoul tibetan, la o altitudine de aproximativ 4.000 de metri, iar cel mai apropiat aeroport se află la o zi de condus distanță. Cei aproximativ 100.000 de oameni care locuiesc în zonă sunt în mare parte tibetani, ocupându-se cu creșterea iacilor și oilor.
 Mii de oameni și-au petrecut noaptea de miercuri spre joi în aer liber, îndurând temperaturile de sub zero grade Celsius înfășurați în pături. Președintele Hu Jintao și premierul Wen Jiabao au dat asigurări că vor fi întreprinse toate eforturile posibile pentru ajutorarea victimelor. Guvernul a alocat 30 de milioane de dolari pentru asistență și a mobilizat aproape 6.000 de soldați în zonă. Bilanțul morților este așteptat să crească cu câteva sute în zilele care urmează.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google