Expres

Beizadeaua Micula, „VEDETĂ” (și) în presa franceză! Cum i-a fost TAXATĂ „aroganța”?!…

 

Victor Micula, fiul miliardarului Viorel Micula, proprietarul European Drinks, a ținut din nou, șmecherește, să fie în prim-plan.

Astfel, „juniorul” s-a filmat recent în timp ce testa care dintre cele două șampanii de fițe (Moet Chandon și Cristal) spală mai bine roțile de la Lamboghini, mașina cu care se tot laudă pe paginile salle socializare – vezi video: https://www.youtube.com/watch?v=AdEK5b7doZk

Pentru această extravaganță, Victor Micula a intrat în vizorul presei franceze, publicația Oh My Mag scriind despre el: „În timp ce milioane de oameni din întreaga lume suferă de foame, unii îşi expun bogăţia făcând lucruri foarte şocante. Este cazul acestui om, Victor Micula, fiul unui om de afaceri român al cărui imperiu se ridică la aproape 210 milioane de dolari”.

„Certat” cu Bacalaureatul”, devenit spaima angajaților din firmele familiei, pentru că… „se implică” prea mult, Victor Micula nu s-a remarcat până acum prin fapte bune. Ajuns de multe ori în vizorul polițiștilor pentru „prostiille” comise, el a scăpat până acum de rigorile legii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button