Expres

Bătrânele Dacii se adună la Brașov

Bătrânele Dacii se adună la Brașov. Retromobil Club România îi invită pe pasionați la „Întâlnirea Națională Dacia Clasic” ce va avea loc în Piața Sfatului, sâmbătă, 17 iunie. Brașovul va deveni punctul de întâlnire al pasionaților de Dacii istorice, în Piața Sfatului fiind așteptate să sosească peste 50 de automobile Dacia din toate colțurile țării, exemplare perfect restaurate și păstrate de către membrii Retromobil Club România. Întâlnirea Națională Dacia Clasic este organizată de secția Dacia Clasic a Retromobil Club România, care are drept scop salvarea cât mai multor automobile care au marcat istoria țării.
Bătrânele mașini, unele trecute de 50 de ani, au fost restaurate cu grijă de membrii Retromobil Club România, astfel că arată acum la fel de bine ca în tinerețe. Vehiculele istorice vor fi expuse în Piața Sfatului între orele 11:00 și 15:00. Cele mai multe automobile vor fi Dacia 1300, model a cărui fabricație în România începe din 1969. Berlina cu 4 uși, 54 de cai putere și tracțiune pe puntea față era printre cele mai moderne automobile ale Europei din vremea sa, fiind produsă la Mioveni până în 1981 și devenind un simbol al istoriei auto a țării și al copilăriei multora dintre noi. Dacia 1300, construită inițial sub licență pe Renault 12, era mașina întâlnită cel mai des pe șoselele țării înainte de Revoluție, iar pentru a o cumpăra, românii așteptau ani întregi la rând. La Brașov vor veni și două mașini Dacia 1100, model fabricat între anii 1968 și 1971. Dacia 1100 sau „sutica”, așa cum îi spun pasionații, este destul de rară – în țara noastră au fost produse numai 40.000 de astfel de mașini și multe dintre ele au ajuns la REMAT. Motorul de 1100 cmc produce 46CP și este montat în partea din spate, iar portbagajul se află în față. Dacia 1100 avea frâne cu disc la toate roțile, o caracteristică inovatoare pentru acea vreme.

Mașini rare

Bătrânele Dacii se adună la Brașov. Potrivit organizatorilor, la evenimentul de la Brașov vor fi prezente și câteva mașini extrem de rare. Bucureșteanul Dan Becheanu va veni la Brașov cu o Dacia „Papuc” 1302 în curs de restaurare, probabil singurul exemplar din acest model care a supraviețuit. Automobilele de acest tip au fost produse în perioada 1975-1982 și aveau doar cu motor de 1300 cmc și 54CP. Sarcina utilă era de 550 kg. Unii posesori au înlocuit motorul de 1300 cmc cu unul mai mare de 1400 cmc, pentru un cuplu mai bun și pentru a putea face mai ușor față sarcinilor mai ridicate.
Daniel Giulescu va aduce o Dacia 10, una dintre denumirile date la export primei generații de ARO 10, un vehicul de teren de dimensiuni mici care folosea multe componente preluate de la Dacia 1300, iar mai târziu de la Dacia 1310. Printre elementele împrumutate de la Dacia se numără motorul, puntea față, tabloul de bord și numeroase accesorii interioare.
În Piața Sfatului vor veni și câteva Dacii Sport, o variantă cu 2 uși a Daciei 1310, produsă după un prototip realizat chiar la Brașov. Modelul nu era asamblat în fabrica de la Pitești, ci într-un atelier din localitatea Ștefănești, județul Argeș, unde se efectuau multe operațiuni manuale asupra caroseriei. Dacia Sport a fost dotată inițial cu motorul standard de 54 de cai, apoi a primit motorul de 1400cmc de 65CP. În total s-au fabricat puțin peste 5.000 de exemplare.
Secția Dacia Clasic a Retromobil Club România a fost înființată în 2012 și reunește proprietari ai modelelor 1100, 1300, 1310/1410, 1410 Sport, 500 „Lăstun”, precum și ai modelor rare ca Dacia D6 Estafette, 1301, 1302 și 2000.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
4 luni în urmă

[…] Dacia Duster va putea fi comandată începând din prima săptămână a lunii martie, primele livrări […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare