BĂTAIE DE JOC: Zero lei în bugetul pe 2026 pentru Autostrada Ploiești-Brașov! „Telenovela” continuă, în timp ce șoferii rămân blocați pe Valea Prahovei

Brașovenii și turiștii care sperau că 2026 va fi anul „marii deblocări” pentru Autostrada A3 Ploiești – Brașov primesc o palmă dureroasă de la București. În noul proiect de buget, în dreptul celei mai așteptate șosele din România apare o cifră revoltătoare: 0 lei.
În timp ce traficul de pe Valea Prahovei distruge nervii a mii de șoferi zilnic, autoritățile de la Capitală par să joace un ping-pong birocratic cu viitorul infrastructurii montane. Deși este declarată oficial „prioritate națională”, A3 rămâne, în realitate, o autostradă „fantomă” pe hârtie.
„Nu e problemă că e trecut 0 lei” – Explicația halucinantă a oficialilor
Potrivit unei analize publicate de ECONOMICA.NET, reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) încearcă să calmeze spiritele, susținând că lipsa fondurilor în buget este doar o formalitate tehnică.
„Nu este problemă că e trecut 0 lei. Dacă trebuie plătit ceva, se face simplu pe reașezări de fonduri/transfer”, a declarat Alexandru Lancuzov, purtător de cuvânt al CNIR, pentru sursa citată.
Cu toate acestea, realitatea din teren îi contrazice pe optimiști. Proiectul este blocat de doi ani, iar anul 2025 s-a încheiat tot cu o execuție bugetară de zero lei.
Singurul proiect pe care CNIR nu l-a putut debloca
Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, a recunoscut cu amărăciune că tronsonul Ploiești – Brașov este „oaia neagră” a portofoliului său. În timp ce alte șantiere din țară dau semne de viață, aici relația cu proiectantul (Consitrans) a ajuns la cuțite.
- Penalități de întârziere: Din cauza depășirii termenelor (Studiul de Fezabilitate trebuia terminat încă din septembrie 2024), CNIR a început să calculeze penalități.
- Termen nou (optimist): Proiectantul estimează acum că ar putea preda documentația abia în toamna anului 2027.
Revolta din Comisia de Transporturi
Situația a stârnit reacții dure și în mediul politic. Deputatul Călin Groza a catalogat drept „inacceptabil” faptul că un proiect vital pentru economia Brașovului și a întregii țări bate pasul pe loc de ani de zile.
Fără acest Studiu de Fezabilitate, licitația pentru construcția propriu-zisă rămâne un vis îndepărtat, iar miile de ore pierdute în coloană la Comarnic sau Bușteni vor rămâne, din păcate, realitatea cotidiană a brașovenilor și pentru restul acestui deceniu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





