Expres

Băsescu a făcut dezvăluiri despre culisele autostrăzii Comarnic – Brașov

 

Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că fostul ministru al Transporturilor Dan Șova a încercat să schimbe condițiile pe care le solicitau Banca Europeană de Investiții și BERD pentru finanțarea autostrăzii Comarnic – Brașov, menționând că reprezentanți ai uneia dintre cele două bănci l-au informat despre respectiva situație și că vor refuza să finanțeze proiectul.

Fostul șef al statului a spus, la televiziunea B1, că acesta ar putea fi contextul în care fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, i-a spus lui Victor Ponta că realizarea autostrăzii Comarnic – Brașov „ar putea să îl bage în pușcărie”.

Comarnic – Brașov a fost foarte greu de finanțat și Uniunea Europeană a respins orice idee de a finanța acest tronson pentru că îl considera o continuare a autostrăzii Transilvania, Brașov – Borș, care a fost atribuită fără licitație lui Bechtel. În cele din urmă, Banca Europeană de Investiții și BERD au acceptat să finanțeze proiectul dar au dat niște condiții de finanțare extrem de precise. Guvernul Ponta, prin marele Șova, a spus că nu sunt bune condițiile și dă el condițiile în care va fi făcută licitația. Nu spun asta din auzite sau note SRI, ci din discuțiile cu băncile. Celor de la bănci li s-au părut dubioase condițiile, știu de la una din cele două bănci care a venit și mi-a spus. Au încercat să regleze condițiile puse de bănci, iar băncile au spus că se creează condiții de fraudare a banilor și s-au retras. (…) Nu știu cât a fost amenințarea din partea lui Coldea sau el știa de problema cu băncile și i-a prevenit pe ei”, a declarat Băsescu.

El a mai spus că nu a știut niciodată de partidele de tenis pe care le jucau împreună George Maior, Florian Coldea, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea și Vasile Dîncu.

„Erau niște oameni lângă mine, la vârful puterii, care trebuiau să mă informeze imediat că la vila K2 se formează un grup infracțional organizat și care lua și decizii importante, un grup paralel cu statul. Erau exact oamenii de la vârf care, dacă nu ar fi fost implicați, trebuiau să mă informeze”, a declarat fostul președinte al țării.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button