Expres

Banii dau mat tânărului șahist brașovean Vladimir Sofronie

Banii dau mat tânărului șahist brașovean Vladimir Sofronie.

Campionul național și european la șah, în vârstă de 10 ani, brașoveanul Vladimir Sofronie, solicită sprijin ca să participe la o competiție internațională la care vor lua parte actualul campion mondial, Ding Liren, dar și cel mai bun șahist al tuturor timpurilor, așa cum este considerat Magnus Carlsen.

Prezența celor mai importanți doi șahiști ai momentului aduce la turneu cei mai buni jucători de șah din lume, iar prin participarea la concurs Vladimir Sofronie ar avea meciuri de un nivel extraordinar, care l-ar ajuta foarte mult în împlinirea visului de a deveni campion mondial. Deja, peste 2.500 de șahiști sunt înscriși la competiția care se va desfășura în Germania, la Baden-Baden, în perioada 27 martie – 2 aprilie.

Cea mai mare dorință a lui Vladimir de ziua lui, care va fi peste câteva zile, mai exact 29 martie, este să se afle în aceeași sală de concurs cu marele maestru, în vârstă de 33 de ani, Magnus Carlsen, considerat cel mai bun șahist al tuturor timpurilor. Ar avea această ocazie peste 10 zile, chiar de ziua lui, când se desfășoară în Germania, la Baden-Baden, o competiție internațională care este preconizată a avea un număr record de participanți, tocmai datorită prezenței multiplului campion mondial. Cheltuielile de cazare, masă și taxa de participare au fost achitate deja, lipsindu-ne suma de 3.000 lei care să acopere cheltuielile de deplasare cu avionul pentru Vladimir și tatăl său, care este și antrenor”, a declarat mama și antrenoarea lui Vladimir, Claudia Sofronie.

Cel mai bun antrenor de șah din lume, indianul Ramachandran Ramesh, i-a recomandat lui Vlad să ia parte la 12 turnee în acest an, dacă vrea să lupte pentru titlul mondial. Participarea la un concurs costă, însă, în medie, 2.000 de euro, deci suma pentru întreg anul este una destul de importantă.

Cei care doresc să îl sprijine financiar pe Vladimir pentru a face posibilă nu doar deplasarea la prestigiosul turneu de șah de la Baden-Baden, dar și la cele care urmează, îi pot contacta telefonic pe părinții lui Vladimir: 0745322342 Claudia Sofronie, 0745629892 Iulian Sofronie, sau pot scrie pe adresa de e-mail logic64sah@yahoo.com.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare